Acasă Interne Campanie națională pentru prevenirea criminalității în mediul rural

Campanie națională pentru prevenirea criminalității în mediul rural

DISTRIBUIȚI

”Împreună pentru o comunitate mai sigură!” este noua campanie de prevenire a criminalității în mediul rural, pe care o derulează Poliţia Română, în perioada aprilie – iunie 2019.

Obiectivul campaniei este conștientizarea cetățenilor din mediul rural asupra importanței prevenirii în ceea ce privește furturile, înșelăciunile, accidentele rutiere, precum și importanţa asigurării antiefracţie, prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, priorităţi permanente ale Poliţiei Române.

Un segment important în desfăşurarea acţiunilor preventive este reprezentat de informarea cetățenilor din mediul rural cu privire la măsurile de protecţie pe care fiecare persoană trebuie să le cunoască şi să le adopte pentru a-şi spori siguranţa proprie, a familiei sale şi nu în ultimul rând, a comunităţii în care trăieşte.

O atenție deosebită va fi acorda comunităţilor din vecinătatea zonelor de exploatare/producţie petrolieră.

Pentru diseminarea informațiilor, va fi organizată o caravană, care se adresează elevilor din școlile generale și care va aborda subiecte de siguranță, pe care aceștia le pot aplica acasă, la școală sau la joacă.

Demersul este fundamentat de rezultatele pozitive obținute ca urmare a derulării a peste 1.000 de acțiuni preventive, comune, la nivelul întregii țări, din 2013 și până în prezent.

Datele Inspectoratului General al Poliției Române arată că infracționalitatea în mediul rural reprezintă 35,4% din totalul infracțiunilor sesizate la nivel național, anul trecut fiind înregistrat cel mai mic nivel al criminalității din perioada 2008 – 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here