Acasă Cultura CAMPANIA “FAMILIA MEA NU IUBEŞTE VIOLENŢA” PRINDE BINE ÎN ILFOV

CAMPANIA “FAMILIA MEA NU IUBEŞTE VIOLENŢA” PRINDE BINE ÎN ILFOV

DISTRIBUIȚI

antidrogViolența intrafamilială a căpătat în ultima perioadă aspecte îngrijorătoare. Numărul persoanelor care depun plângeri la poliție pentru diferite tipuri de agresiuni a crescut de la an la an, tendințele păstrându-se și pentru viitor. Lipsa de educație a multora dintre cei care apelează la aceste gesturi pentru a-și rezolva o serie de probleme și modelele comportamentale moștenite au, de asemenea, un rol esențial în creșterea agresiunilor intrafamiliale. Copiii care au fost martori la scene de violență vor încerca mai târziu să aplice aceeași metodă. Totul este ca un cerc vicios care nu poate fi sfărâmat decât prin educație, însă din cauza sărăciei acest lucru devine imposibil. Pe fondul vulnerabilităţii, nu de puţine ori, femeile devin victime ale violenţelor sau altor genuri de infracţiuni, motiv pentru care este absolut necesar ca ele să-şi cunoască drepturile dar şi modul în care pot acţiona atunci când acestea le sunt încălcate.

 Violenţa în familie este de cele mai multe ori ascunsă de victimă, fie din cauza sentimentului de teamă faţă de agresor, fie din dorinţa de a nu-şi expune problemele faţă de cei din jur. Acest comportament nu poate conduce decât la o perpetuare a violenţei, şi nu de puţine ori la adevărate tragedii. După aceste aspecte şi după multe altele s-a creat la nivel naţional Campania “Familia mea nu iubeşte violenţa”, care are drept scop sensibilizarea elevilor, a cadrelor didactice, a părinţilor şi a întregii comunităţi faţă de realitatea violenţei în familie şi de gravele ei consecinţe.

La nivelul judeţului Ilfov, Campania “Familia mea nu iubeşte violenţa” s-a desfăşurat în parteneriat cu Asociaţia pentru Siguranţă Comunitară şi Antidrog, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Ilfov – Compartimentul de Analiză  şi Prevenire a Criminalităţii şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Ilfov (CJRAE).

La 12 iunie 2014, la sediul CJRAE Ilfov a avut loc premierea lucrărilor înscrise atât în secţiunile de eseuri/ compuneri, cât şi la cele de desen şi imn antiviolenţă. Premierea a fost realizată de inspectorul Alina Gavrilă şi subinspectorul Roxana Lupu din cadrul IJP Ilfov, Gabriel Gheorghe, președinte aș Asociaţiei pentru Siguranţă Comunitară şi Antidrog şi Maria Anghel, directorul CJRAE.

 

Premiile la Secţiunea Eseuri/Compuneri

Ciclul primar:

–                      Locul I: Pruteanu Ana-Maria, clasa a IV-a C, Şcoala gimnazială nr.3, Afumaţi;

–                      Locul II: Gheorghe V. Cristian Eduard, clasa a III-a,  Şcoala gimnazială nr.1, Dascălu,

–                      Locul III: Obrişcă Alexia Lăcrămioara, clasa a IV-a B, Şcoala gimnazială nr.1, Afumaţi.

Ciclul gimnazial:

–                      Locul I: Teianu Gigi, clasa a VII-a A, Şcoala gimnazială nr.1, Dobroeşti;

–                      Locul II: Stoica Cornelia Elena, clasa a VI-a A, Şcoala gimnazială nr.1, Brăneşti,

–                      Locul III: Domokoş Kelemen Ionuţ, clasa a VI-a, Şcoala gimnazială nr.1/ Şcoala primară nr. 1 Pantelimon.

Ciclul liceal:

–                      Locul I: Florea Veronica, clasa a IX-a SN, Liceul Teoretic „Ioan Petruş”, Otopeni;

–                      Locul II: Butoi Nicoleta, clasa a X-a Uman, Liceul Teoretic „Ioan Petruş”, Otopeni;

–                      Locul III: Simion Roxana Adriana, clasa a XI-a uman, Liceul Teoretic „Ioan Petruş”, Otopeni.

La Secţiunea „Desen” premiile au fost:

Ciclul primar:

–                      Locul I: Pană Iuliana, clasa a IV-a  B Şcoala gimnazială nr.1, Brăneşti;

–                      Locul II: Ozdemir Hevda, clasa a II-a ,  Şcoala gimnazială nr.1, Afumaţi,

–                      Locul III: Chiurciu Alexandru Mihai, clasa a III-a, Şcoala gimnazială nr.1, Afumaţi.

Ciclul gimnazial:

–                      Locul I: Ciocănel Leonard Florin, clasa a VIII-a A, Şcoala gimnazială nr.1, Glina;

–                      Locul II: Oprea Elena Andreea, clasa a VII-a, Şcoala gimnazială nr.2, Dobroeşti,

–                      Locul III: Călin Cristina Andreea, clasa a V-a E, Şcoala gimnazială nr.1, Pantelimon.

Ciclul liceal:

–                      Locul I: Constantin Georgeta, clasa a X-a Uman, Liceul Teoretic „Ioan Petruş”, Otopeni;

–                      Locul II: Bălan Florentina Anişoara, clasa a IX-a A, Seminarul Teologic Liceal „Sfânta Filofteia”, Brăneşti,

–                      Locul III: Şerban Georgiana, clasa aXI –a Uman, Liceul Teoretic „Ioan Petruş” Otopeni.

În ceea ce privește Secţiunea „Imn Antiviolenţă”, premiile au fost la ciclul liceal:

–                      Locul I: Munteanu Mihaela Roxana, clasa a XI-a , Liceul Teoretic „Ioan Petruş”, Otopeni;

–                      Locul II: Avram Marian, Liceul Teoretic „Ioan Petruş”, Otopeni;

–                      Locul III: Ioniţă Cristina, clasa a IX-a, Seminarul Teologic Liceal „Sfânta Filofteia”, Brăneşti,

–                      Menţiune: Vasiliu Sandu Daniela, clasa a IX-a, Seminarul Teologic Liceal „Sfânta Filofteia”, Brăneşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here