Acasă Economie BUCUREȘTI – ILFOV, PRINCIPALUL POL DE CONSTRUCȚII ÎN 2015

BUCUREȘTI – ILFOV, PRINCIPALUL POL DE CONSTRUCȚII ÎN 2015

DISTRIBUIȚI

constructii Ilfov

În Bucureşti şi zona limitrofă au fost livrate, în primul trimestru din acest an, 2.500 de locuinţe, cu aproape 1.000 de unităţi mai mult față de perioada similară din boom. Capitala şi judeţul Ilfov acoperă peste un sfert din locuinţele noi finalizate la nivel naţional, faţă de 18% anul trecut, această zonă fiind principalul ”pol de construcţii“ în sectorul rezidenţial, arată o analiză a Ziarului Financiar, pe baza datelor de la Statistică.

Așadar, în trimestrul I din 2015 au fost livrate 2.500 de locuinţe în zona Bucureşti – Ilfov (cu o valoare de 125 milioane de euro), cu circa 1.000 de unităţi în plus faţă de câte se dădeau în folosinţă în aceeaşi perioadă a anului trecut sau chiar faţă de primele trei luni din anii 2007 – 2008.

Pe de altă parte, la nivel naţional au fost finalizate în primele trei luni ale acestui an peste 9.200 de locuinţe, dintre care peste 5.000 în mediul urban, ceea ce înseamnă că ju­mătate din casele şi apartamentele construite în oraşe se regăsesc în Capitală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here