Acasă Politic Bilanț: România și-a făcut datoria!

Bilanț: România și-a făcut datoria!

DISTRIBUIȚI

Prim-ministrul Viorica Dăncilă și ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, au prezentat azi bilanțul mandatului României la președinția Consiliului Uniunii Europene.

Viorica Dăncilă: ”A fost un mandat de succes, în care România a dovedit că este puternic atașată valorilor europene și a acționat pentru consolidarea proiectului european, pentru o Uniune a cetățenilor, a libertăților, a eforturilor și a capacităților noastre conjugate.

În cele șase luni de mandat, am dovedit eficiență, promptitudine și profesionalism, având în vedere că Președinția României la Consiliul UE s-a derulat într-un context complex și dinamic, marcat de alegerile europene, dar și de evoluțiile legate de Brexit, de un mediu internațional în permanentă schimbare.

Președinția Consiliului Uniunii Europene a avut pentru România o semnificație deosebită, care a condus la rezultate semnificative atât pentru noi, ca stat membru, cât și pentru Uniunea Europeană în ansamblul său.

Guvernul României, echipele de diplomați și experți, precum și Reprezentanța Permanentă a României de la Bruxelles au făcut un efort susținut în aceste șase luni.

Românii pot fi mândri de ceea ce am reușit să facem, de rezultatele noastre, ca țară!

România și-a făcut datoria și a dovedit că este un stat membru responsabil, preocupat de avansarea agendei europene în folosul cetățenilor. Aceasta a fost principala așteptare a partenerilor europeni de la mandatul nostru. Aprecierile și reacțiile acestora la finalul celor 6 luni de Președinție, ne dovedesc că am avut succes în abordarea noastră.

Am reconfirmat faptul că România are o înțelegere profundă și corectă a contextului european, a procesului decizional de la nivelul Uniunii Europene și a sensibilităților statelor membre.

Am confirmat că România are un cuvânt important de spus în definirea proiectului european.

Acțiunile noastre au fost circumscrise motto-ului Președinției – Coeziunea, o valoare comună europeană, la care ne-am raportat întreaga activitate. Am promovat coeziunea între statele membre, între regiuni și comunități, între cetățeni.

Am acționat astfel din convingerea că Uniunea Europeană poate progresa, în spiritul ideilor fondatoare ale proiectului european, doar menținând coeziunea și depășind decalajele între statele membre, în toate formele lor de manifestare.

Într-o Europă puternică, sunt respectate drepturile și libertățile tuturor cetățenilor și nimeni nu este lăsat în urmă.

Pentru o imagine cât mai exactă a efortului din acest mandat, aș dori să menționez câteva date privind rezultatele Președinției României la Consiliul UE.

Bilanțul este impresionant: aproximativ 2500 de reuniuni și evenimente, din care peste 2000 de reuniuni ale grupurilor de lucru, 64 de reuniuni la nivel ministerial ale Consiliului Uniunii Europene, un total de 300 de evenimente organizate în România, precum și găzduirea Summit-ul de la Sibiu.

În termeni de rezultate, putem vorbi, de asemenea, de un bilanț mai mult decât generos: 90 de dosare legislative închise într-un timp record de trei luni până la finalul activității legislative a Parlamentului European, în medie un dosar în fiecare zi. La care adăugăm 84 de Concluzii ale Consiliului UE adoptate pe multiple teme de interes comun, numeroase rapoarte de progres ale Președinției elaborate, Decizii de Consiliu aprobate.

Totodată, Președinția României a Consiliului UE a pregătit și susținut  poziția UE în diverse foruri internaționale.

La acestea se adaugă și un program extrem de dens de vizite și întrevederi politice la care au participat membri ai guvernului.

În calitate de prim-ministru, am avut 6 vizite de lucru la Bruxelles, am primit vizita mai multor omologi la București și am participat la multe evenimente la nivel înalt organizate în contextul Președinției.

Am militat pentru respectarea drepturilor și libertăților tuturor cetățenilor, în egală măsură, pentru promovarea intereselor României și pentru instituirea dialogului, ca principal instrument de luare a deciziilor.

Am avut consultări bune cu liderii europeni asupra dosarelor aflate pe agenda Uniunii Europene și asupra priorităților noastre ca stat membru.

România a fost primul stat care deține președinția rotativă care a prezentat, la nivel de prim-ministru, prioritățile mandatului în plenul Consiliului Economic și Social European.

Am păstrat un dialog constant și cu reprezentanții Comitetului European al Regiunilor, pentru că ne-am dorit o implicare cât mai activă în consolidarea proiectului european a tuturor celor interesați

Am pledat pentru avansarea dimensiunii sociale, pentru promovarea egalității de gen și combaterea antisemitismului, xenofobiei și a discursului bazat pe ură.

Am militat pentru ca sub auspiciile Președinției Române să fie elaborată ”Declarația de la București a copiilor din Uniunea Europeană”, instrument care pune bazele consultării copiilor și tinerilor în procesul decizional al Uniunii Europene.

Prin ceea ce am făcut în această perioadă, împreună cu colegii mei, miniștrii, cât și cu echipele de experți, am obținut rezultate concrete și progrese care, așa cum ne-am propus în programul de lucru prezentat la începutul mandatului nostru, fac Uniunea mai coezivă, mai unitară, mai puternică, în concordanță cu motto-ul Președinției noastre.

Am obținut rezultate vizibile, durabile, la care cetățenii să se poată raporta cu ușurință și claritate, am reușit să finalizăm și să avansăm negocierile pe dosare importante, care au efecte benefice pentru viața cetățenilor europeni.

Am avut numeroase reușite pe toți cei patru piloni – cheie pe care i-am enunțat în programul nostru de priorități: Europa convergenței, Europa siguranței, Europa actor global, Europa valorilor comune. Rezultatele punctuale le va detalia ministrul delegat pentru afaceri europene, domnul George Ciamba.

Așa cum bine știți, agenda Uniunii Europene sub mandatul Președinției României a fost marcată de evoluțiile pe o serie de dosare orizontale de relevanță majoră pentru viitorul proiectului european, precum Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, gestionarea procesului Brexit sau definirea Agendei Strategice 2019-2024.

Totodată, pe durata mandatului nostru, au fost formulate o serie de decizii cruciale în raport cu multe dintre politicile UE, precum cele din domeniul social, al energiei și schimbărilor climatice, al Pieței Unice Digitale, precum și al securității interne UE și Uniunii Economice și Monetare.

După mandatul Președinției României la Consiliul UE, atât parcursul european al statelor din Balcanii de Vest, angajamentul Uniunii Europene pentru partenerii din Parteneriatul Estic, cât și relevanța geopolitică a Mării Negre sunt reașezate pe agenda priorităților UE.

Președinția României la Consiliul Uniunii Europene s-a dovedit dinamică și capabilă de efort substanțial susținut, calități care au contribuit decisiv la avansarea semnificativă a negocierilor. Am avut o foarte bună cooperare cu toți actorii europeni și cu statele membre.

Rezultatele noastre reflectă, în final, munca tuturor statelor membre, la nivelul Consiliului, și susținerea tuturor actorilor instituționali europeni, fără de care misiunea noastră ar fi fost mult mai dificilă.

Am reușit să construim punți de legătură, să consolidăm dialogul între statele membre și instituțiile europene, între statele membre și cetățeni, să întărim încrederea cetățenilor în instituțiile europene.

Voi sublinia câteva elemente prin care Președinția României rămâne în memoria instituțională a Uniunii:

am contribuit la definirea viitorului Uniunii

am acționat pentru mai multă coeziune în Europa;

am lucrat pentru o Europă mai sigură și pentru întărirea frontierelor externe;

am acționat pentru promovarea digitalizării și inovării;

am livrat rezultate pentru întărirea Uniunii Energiei și combaterea schimbărilor climatice;

am lucrat pentru întărirea Uniunii Economice și Monetare și pentru o mai mare rezistență a economiei europene la crize;

am contribuit la întărirea rolului UE în lume și în vecinătate;

am menținut activă agenda de extindere a Uniunii, o politică cu valoare strategică deosebită.

Aceste rezultate au fost posibile doar printr-o muncă asiduă la nivelul Guvernului și al întregii administrații publice românești.

Mulțumesc public tuturor celor care au contribuit la acest efort comun: Reprezentanței Permanente a României de la Bruxelles, Unității de Pregătire a Președinției și diplomaților din centrala Ministerului Afacerilor Externe, care au coordonat tot acest proces sub îndrumarea domnului ministru George Ciamba, experților români care au lucrat în instituțiile din București, dar și misiunilor diplomatice ale României din străinătate.

Prin dăruirea tuturor acestor oameni implicați, România a acționat, în toată această perioadă, și din postura de Președinție a Consiliului Uniunii Europene, pentru facilitarea consensului la nivelul statelor membre, reușind să contribuie la avansarea agendei europene și astfel la crearea de oportunități pentru cetățenii noștri, în acord cu responsabilitatea asumată la preluarea mandatului.

Președinția României și-a realizat obiectivele fixate, în raport cu abordarea profund pro-europeană care definește societatea românească.

Exercitarea Președinției a reprezentat examenul de maturitate al României în calitate de stat membru al UE, al capacității noastre de a performa într-un context european complex, de a arăta că știm să evaluăm variabilele care ne condiționează activitatea și că suntem o administrație europeană capabilă și  solidă, care aduce o contribuție nemijlocită, autentică, la evoluția proiectului european.

Realizările Președinției și aprecierile partenerilor ne întăresc încrederea în forțele noastre, în capacitatea și performanța noastră europeană.

România a reconfirmat că este o voce puternică la nivel european, un partener serios, care lasă un fundament trainic  pentru următorul capitol al construcției europene.

În final, doresc să urez mult succes Președinției finlandeze a Consiliului UE în misiunea sa pentru următoarele șase luni.

Cu experiența acestui mandat, România va continua să acţioneze pentru îndeplinirea obiectivului de consolidare a Uniunii Europene, pentru întărirea politicilor europene şi pentru promovarea solidarității și unității în interiorul UE.

Salut faptul că negocierile dintre statele membre, în cadrul instituțional european, au produs o formulă care vizează numirile la conducerea instituțiilor europene.

Guvernul României are toată disponibilitatea de a conlucra cu noua conducere a instituțiilor europene pentru avansarea proiectului european”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here