Acasă Politic Băsescu râde de Dăncilă/”În ce restaurant era?”

Băsescu râde de Dăncilă/”În ce restaurant era?”

DISTRIBUIȚI

Fostul președinte Traian Băsescu a comentat, duminică seara, la Digi 24, anunţul făcut de Viorica Dăncilă cu privire la un posibil demers de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, pe care îl acuză că nu respectă deciziile Curții Constituționale.”În ce restaurant era?” a întrebat Traian Băsescu cu o mină gravă, când i s-a spus despre declarația Vioricăi Dăncilă. ”Era la Antena 3”, a replicat Cosmin Prelipceanu. ”E, tot o bodegă”, a replicat fostul președinte izbucnind în râs. ”A fost ziua dânsei? De unde venea?”, a continuat să râdă fostul președinte, argumentând: ”Cum să te apuci să suspenzi președintele, când tu însuți ca guvern ești căzut?”

Revenind la un ton serios, Traian Băsescu s-a arătat sceptic că un asemenea demers i-ar aduce un câștig de imagine Vioricăi Dăncilă în ochii electoratului.

Premierul demis Viorica Dăncilă a declarat, duminică seară, la Antena 3, că PSD ia în calcul suspendarea președintelui Klaus Iohannis. ”O să discut cu colegii mei. Luăm în calcul suspendarea președintelui, pentru că eu cer fiecărui cetățean să respecte Constituția și nu poate cel care trebuie să fie un exemplu pentru ceilalți să încalce legea fundamentală”, a spus Dăncilă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here