Acasă Editorial AVATARURILE ISTORICE ALE INDUSTRIEI ROMÂNEŞTI

AVATARURILE ISTORICE ALE INDUSTRIEI ROMÂNEŞTI

DISTRIBUIȚI

 Istoria capitalismului românesc, şi implicit a industriei, a început odată cu apariţia numelui România pe firmamentul european, adică după realizarea istoricului act al Unirii Principatelor. Începuturile au fost, evident, modeste dar bine orientate pentru posibilităţile reale ale României acelor ani: investiţii în industria alimentară şi textilă. Încă de la începutul acelor încercări timide de a da unei ţări considerată eminamente agricolă şi furnizoare de produse agricole pentru Europa şi o dimensiune industrială a întâmpinat o permanentă şi bine orientată concurenţă a industriei europene. Spre cinstea lor, guvernele acelor timpuri, preponderent liberale, au susţinut, cu tărie, incipienta industrie românească. Şi datele istorice sunt clare, seci şi edificatoare: nu se putea crea o industrie românească fără sprijinul direct al statului prin subvenţii şi diverse facilităţi adecvate acelei trecute perioade.material 2

Dominaţia Partidului Liberal, care a format majoritatea guvernelor de dinainte de 1900, consecvent în afirmarea valenţelor industriei româneşti, le-a atras eticheta de “roşii” şi a fost considerat “de stânga” vizavi de Partidul Conservator, considerat “de dreapta”. Politica de susţinere a industriei româneşti, atât de necesară pentru schimbarea etichetei ţării noastre de ţară agricolă, a continuat şi în perioada interbelică cu precădere de către acelaşi Partid Naţional Liberal. Acesta a avut ca deviză “Prin noi înşine”, spre deosebire de celălalt mare partid din acele timpuri, Partidul Naţional Ţărănesc, care a practicat deviza “Porţilor deschise”. Din experienţa acelor ani interbelici deducem aceeaşi necesitate ca statul român să se implice prin subvenţii şi alte pârghii economice pentru a susţine plăpânda industrie românescă aflată în concurenţă cu mult prea puternica industrie vestică şi central-europeană.

În perioada postbelică, pe vremea socialismului, statul a preluat complet controlul asupra economiei şi implicit asupra industriei. A făcut eforturi considerabile pentru promovarea elementului românesc în economie şi mai ales în industria românească. După o perioadă de subordonare de către “:marele prieten de la răsărit”, România, spre finalul deceniului șase, a reuşit să iasă de sub această tutelă şi să construiască o industrie proprie de proporţii considerabile. Din păcate, lupta economică mondială dintre marile puteri a făcut ca, după 1989, România să intre în acest vârtej mondial şi să fie sacrificată moştenita industrie românească. În noul context, nu a avut acces la masa marilor puteri industriale ale lumii. Şi, încet, sistematic, programat, industria românească construită cu mari sacrificii de poporul român pe perioada socialismului s-a dezintegrat pe altarul “implementării” în sistemul integrat al UE. Şi totuşi există un efort naţional de a se menţine, evident parţial, o parte din mega-industria socialistă. Dar este vizibil pentru orice minte lucidă, şi România nu duce lipsă de oameni inteligenţi, că există o luptă acerbă pentru a fi eliminaţi noii capitalişti români. Acuza principală: au preluat o parte din moştenirea socialistă prin subevaluare. Ce înseamnă evaluare corectă în procesul privatizării forţate cerute cu insistenţă de organismele financiare mondiale în condiţiile unei mega-inflaţii şi în termene foarte scurte? Ce înseamnă “valoare de piaţă” în condiţiile unei pieţe de capital cvasi-inexistentă? Despre modul cum s-a făcut privatizarea în ultimul deceniu al secolului trecut vom reveni cu detalii concrete. Deocamdată observăm, fără efort, că o bună parte dintre privatizările către noii intreprinzători români este considerată ilegală, petrecută sub imperiul subevaluărilor, a traficului de influientă etc. Şi concomitent tot ce s-a privatizat către investitorii străini este legal, corect, dar noi în publicaţia noastră am dat exemple concrete în sens invers.

Departe de noi tendinţa de a afirma că nu au fost încălcări ale legilor, escrocherii, “inginerii financiare”, făcute de noii noştri capitalişti. Dar ni se pare cusută cu aţă albă consecvenţa cu care sunt ocoliţi/ocrotiţi  investitorii străini deşi se ştie că o parte dintre proprietăţile obţinute de aceştia din marea moştenire socialistă a beneficiat de aceleaşi binecunoscute subevaluări sub îngăduinţa aceloraşi legi româneşti şi a hainei protectoare a organismelor financiar-bancare mondiale. Şi ca o cunună a acestei politici, conjugat intern-extern, o bună parte  dintre beneficiile obţinute de investitorii străini, pe diverse canale, nu tocmai legale, iau drumul străinătăţii. Că bine zicea Caragiale: ”Mai este nevoie de faliţi români?VASILE BOLBOJA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × 3 =