Acasă Info Local Atac dur al lui Stefan Burlacu, deputat PND de Ilfov, la adresa...

Atac dur al lui Stefan Burlacu, deputat PND de Ilfov, la adresa PNL

DISTRIBUIȚI

Burlacu

Grupul parlamentar Național Democrat solicită public liderilor Partidului Naţional Liberal o explicaţie referitoare la situația actuală a Primăriei Generale a Capitalei. ”După ce ani de zile, întreaga conducere a PNL ne-a vorbit despre dezastrul de la Primăria Municipiului București, explicându-ne haosul şi jaful din bani publici, liberalii au demonstrat marți 15 septembrie 2015, că știu doar să pălăvrăgească. Gargară, nimic altceva”, a declarat liderul grupului parlamentar, deputatul Ștefan Burlacu.

În același timp parlamentarii național-democrați apreciază că liderii liberali, care au dat un președinte României, pentru următorii patru ani, nu au avut curajul să rezolve situația actuală de la primăria Capitalei.

”Pentru că, deși aveau majoritatea în Consiliul General, s-au ascuns toți pe sub birouri şi au preferat să susțină un fost PPDD-ist. Este foarte bine. Îl cunosc pe noul primar interimar al Bucureștiului. Știu că este un om onest, competent și chiar mă bucur  de curajul de care a dat dovadă. Ceea ce e de neînțeles, ba chiar revoltător, este modul în care a ales să acționeze PNL. Din păcate, liberalii ne-au arătat fără echivoc că știu doar să lanseze acuzații, să țină discursuri bombastice la televizor și să ne promită multe, de toate. În schimb, când s-a pus problema să preia frâiele, să demonstreze ceea ce repeta mecanic zi de zi, au fugit de responsabilitatea conducerii unei primării, preferând o poziție de impostori”, a adăugat deputatul Burlacu. Acesta solicită, imperativ, liderilor liberali, ”să își asume responsabilitatea guvernării acestei țări, nu doar accesul la robinetul cu bani și mașini cu șofer sau excursii gratuite în străinătate”. – PROMPT MEDIA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here