Acasă Info Local AȘTEPTĂRI MARI ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ÎMBUNĂTĂȚIREA TRANSPORTULUI ÎN COMUN ÎN ILFOV

AȘTEPTĂRI MARI ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ÎMBUNĂTĂȚIREA TRANSPORTULUI ÎN COMUN ÎN ILFOV

DISTRIBUIȚI

vice Cornetu Ion Stanciu foto 2

Consiliul Județean Ilfov a hotărât, după cum se știe, la sfârșitul lunii trecute, asocierea cu municipiul București și cu unele unități administrative-teritoriale (UAT) din județ în vederea constituirii Asociației de Transport Metropolitan București (ATMB), persoană juridică de drept privat și de utilitate publică.

Inițiativa a fost primită bine de autoritățile locale din Ilfov, chiar dacă nu toate unitățile administrativ teritoriale au depus actele pentru a fi parte din această asociație.

Asociația își propune reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport, înființarea, dezvoltarea și modernizarea serviciului de transport local, elaborarea și aprobarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciului Public de Transport Local, modernizarea infrastructurii aferente serviciului. Asociația va elabora și aproba documentele de atribuire a contractelor de servicii publice și va stabili condițiile de participare, criteriile de selecție a operatorilor, cu excepția situației atribuirii directe conform legii, și va încheia contracte cu operatorii în numele UAT-urilor implicate. Asociația nu are calitatea de operator.

În cadrul Ministerului Transporturilor există, din 2011, Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti (AMTB), o instituție care nu funcționează, însă, așa cum ar trebui. Planurile celor care conduc această instituție sunt mari, dar Ilfovul este dezavantajat. Asta pentru că sunt localităţi apropiate Capitalei care nu pot face parte din sistemul integrat de transport, întrucât din punct de vedere administrativ sunt în afara metropolei. De aici, ideea lui Marian Petrache și a lui Sorin Oprescu de a pune bazele acestei asociații.

 

 

VASILE CIMPOERU, PRIMARUL ORAȘULUI BRAGADIRU: ”Ilfovul are nevoie rapid de un transport în comun civilizat”

 

Ilfovul are nevoie rapid de un transport în comun civilizat, iar acest aspect trebuia rezolvat de multă vreme de factorii de decizie, a declarat Vasile Cimpoeru, primarul orașului Bragadiru. ”E bine că s-au pus bazele acestei asociații, pentru că în cadrul unei asemenea entități ne putem exprima oficial și ne putem cere drepturile pentru cetățenii localităților pe care le administrăm. Primesc multe sesizări de la cei care călătoresc cu maxi-taxi, legate de aglomerație, de confort, de orarul care de multe ori nu se respectă, de comportamentul necivilizat al unor șoferi, de prețul biletului. Din păcate, eu, ca primar, nu pot lua nicio măsură împotriva unor astfel de atitudini. De multe ori nu pot vorbi nici măcar cu cei care răspund de acest tip de transport pentru că nu sunt de găsit. Cred și sper ca prin constituirea acestei asociații să gestionăm altfel transportul în comun, să putem moderniza infrastructura de transport și, de ce nu, să înființăm și să dezvoltăm un transport local eficient”, a declarat edilul din Bragadiru.

 

ION STANCIU, VICEPRIMARUL COMUNEI CORNETU: ”O inițiativă mult așteptată”

Constituirea unei asemenea asociații reprezintă o inițiativă mult așteptaAdrian Stoicată, a declarat pentru Viitorul Ilfovean Ion Stanciu, viceprimar al comunei Cornetu.

”Cine nu își dorește lucrul acesta? Am fost întrebat deseori de mulți cetățeni, atât la primărie, dar mai ales când mă aflu pe teren, prin localitate, când vom beneficia de un transport public civilizat. Când? Când? Când? Domnul primar Adrian Stoica a făcut mereu demersuri în acest sens, la toți factorii de decizie din județ. Experiența cu RATB este costisitoare, așa că așteptăm cu mult interes ca asociația să devină funcțională”, a subliniat edilul.

 

BUFTEA, PRINTRE MEMBRII FONDATORI

La 29 mai 2015, în cadrul ședinței Consiliului Local Buftea a fost aprobată asocierea între această localitate cu Consiliul Județean Ilfov și cu alte unități administrativ teritoriale din județ, precum și cu Consiliul General al Municipiului București, în vederea constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Asociația de Transport Metropolitan București”, persoană juridica de drept privat și de utilitate publică. Se dorește realizarea unui sistem de transport integrat, care va avea drept scop înființarea, organizarea, reglementarea, monitorizarea și gestionarea în comun a serviciului de transport public local în cadrul asociatiei, pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre.

Autoritățile orașului Buftea pledează pentru îmbunătățirea transportului în comun, având în vedere că naveta către București, atât cu autobuzele RATB, cât și cu maxi-taxi, trebuie mult îmbunătățită, așa cum de altfel se așteaptă în toate localitățile din județul Ilfov. Elevii, studenții și cei care merg la serviciu în afara localității așteaptă un transport cât mai civilizat, dar mai ales cu un preț cât mai corect având în vedere raportul preț -calitate.

GEORGE PIHA, CONSILIER JUDEȚEAN: ”Transportul în comun pentru ilfoveni, o problemă care trenează de mult prea mult timp, își va găsi în sfârșit rezolvarea.”

La sfârșitul lunii mai 2015 am participat, alături de ceilalți consilieri județeni, la ședința în care s-au aprobat actul constitutiv, statutul și contribuția Consiliului Județean Ilfov la patrimoniul initial al Asociației de Transport Metropolitan București (ATMB), o structură comună de transport care să deservească atât Bucureștiul, cât și Ilfovul, a declarat George Piha. Consilierul județean își exprimă susținerea pentru acest proiect, cu încrederea că, în cele din urmă, transportul în comun pentru ilfoveni, o problemă care trenează de mult prea mult timp, își va găsi în sfârșit rezolvarea.

”Nod major pentru căile de comunicații din București, Ilfovul a fost permanent văduvit de servicii de transport civilizate, care să apropie standardele de calitate a vieții de cele ale Capitalei. Realizarea unui sistem integrat de transport între București și Ilfov este necesar județului nostru, pentru că zilnic mii de persoane călătoresc între București și Ilfov, folosind fie autoturismele personale, ceea ce le creează cheltuieli suplimentare, fie folosind cursele de maxi-taxi, ale căror servicii lasă în foarte multe cazuri de dorit. Îmi exprim speranța că prin selectarea celor mai performanți operatori de transport, atât din punct de vedere al costurilor, cât și al calității serviciilor, ilfovenii nu se vor mai simți marginalizați, dezavantajați, iar prin elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciului Public de Transport Local, Ilfovul se va afla, cel puțin din acest punct de vedere, pe picior de egalitate cu Capitala”, a subliniat Piha.

 

Transportul, eternal problemă

Până una-alta, în Ilfov nu putem scăpa de oribilele dubițe care își spun ”maxi-taxi”. Este de înțeles că niciodată un microbuz nu va putea transporta călătorii în aceleași condiții ca un autobuz, dar nici să ajungi să contribui la bunăstarea patronului stând cocoșat, în îmbulzeală, suportând miresmele semenilor certați cu apa și săpunul și insultele șoferului pus pe căpătuială. Din București până într-o localitate mai îndepărtată din Ilfov (Gruiu sau Ciolpani, de exemplu) și înapoi trebuie să ai nervii tari ca să suporți să mergi cu așa-numitul transport în comun. Cei peste 30 de kilometri ajungi să îi faci în două ore, iar acest aspect se întâmplă de foarte multă vreme. Controalele pe maxi-taxi sunt de ochii lumii, iar autoritățile locale și județene nu pot lua măsuri pentru că licențele sunt prelungite după niște criterii care ne depășesc. Se spune chiar că e vorba de bani mulți la mijloc.

Poate că o regie proprie pentru Ilfov e prea mult și nu sunt bani, dar o soluție trebuie să existe. Și asta trebuie să o facă noua entitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here