Acasă Anchete Ample perchiziții la evazioniștii din Ilfov

Ample perchiziții la evazioniștii din Ilfov

DISTRIBUIȚI

La această oră, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din Mureș efectuează 46 de percheziţii în zece judeţe şi în Bucureşti, la sedii şi puncte de lucru ale unor firme, precum şi la locuinţele unor persoane care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 2.000.000 de lei, prin evaziune fiscală. Vor fi puse în aplicare 6 mandate de aducere.

La data de 10 mai a.c., 76 de poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Mureş, Hunedoara, Buzău, Caraş-Severin, Ilfov, Braşov, Iaşi, Galaţi, Harghita, Teleorman, precum şi din municipiul Bucureşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, efectuează 46 de percheziţii la sedii şi puncte de lucru ale unor societăţi comerciale şi la locuințele reprezentanţilor legali ale acestora.

Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2015 – 2016, reprezentanţii unui agent economic din judeţul Mureş ar fi efectuat livrări de bunuri şi servicii, fără a le înregistra în evidenţa contabilă, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.

De asemenea, în perioada 2014 – 2016, societatea din Tîrgu Mureş ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a unor facturi de achiziţie de bunuri de la mai multe societăţi de tip ”fantomă”, prin care ar fi obţinut deduceri fiscale ilegale. Prejudiciul adus bugetului de stat este de peste 2.000.000 de lei. Șase mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele urmând să fie conduse la audieri și dispunerea măsurilor legale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here