Acasă Anchete Acțiunea Toxcontrol

Acțiunea Toxcontrol

DISTRIBUIȚI

Peste 850 kg. și 1.300 de litri de produse de protecţie a plantelor și substanțe utilizate în igiena și sănătatea publică, la dezinfecție, dezinsecție și deratizare au fost ridicate în urma unei acțiuni de verificare a activităților operatorilor economice înregistraţi/autorizaţi să desfăşoare operaţiuni cu astfel de substanțe.

Polițiștii desfășoară, sub coordonarea de specialitate a Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, la nivel național, o acțiune pentru prevenirea și sancționarea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție a plantelor și al substanțelor utilizate în igiena și sănătatea publică, la dezinfecție, dezinsecție și deratizare.

Acțiunea se desfășoară în scopul creșterii siguranței cetățeanului, protejării vieții și integrității coporale ale oamenilor, prin verificarea activităților societăților comerciale și persoanelor fizice care efectuează operațiuni în aceste domenii, a modului de autorizare la organele competente și a respectării legislației aferente.

Pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite și verificarea tuturor aspectelor prevăzute și sancționate de legislația incidentă acestor domenii se acționează  împreună cu specialiști din componența instituțiilor care, potrivit legii au competență, atribuții legale și expertiză în domeniu (oficii fitosanitare județene, direcțiile județene sanitare – veterinare și pentru siguranța alimentelor, direcțiile județene pentru sănătate publică, inspectorate teritoriale de muncă etc).

În perioada 21 noiembrie – 6 decembrie 2019, polițiștii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat verificări şi controale la 345 de agenţi economici înregistraţi/autorizaţi să desfăşoare operaţiuni cu substanțe utilizate pentru igiena și sănătatea publică, la dezinfecție, dezinsecție și deratizare sau cu produse de protecţie a plantelor.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 53 de fapte de natură penală, dintre care 29 de infracțini prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, 8 sancţionate de art. 359 Cod penal (Traficul de produse sau substanțe toxice), 3 la Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor și 13 infracțiuni la alte acte normative.

Au fost dispuse măsuri de cercetare a 34 de persoane care sunt bănuite că, sub diferite forme, ar fi participat la săvârşirea acestor infracţiuni.

Au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 164,4 kg. şi 1.062 de litri de produse de protecţie a plantelor, precum și 707 kg. și 293 de litri de substanțe utilizate în igiena și sănătatea publică, la dezinfecție, dezinsecție și deratizare.

Tot în cadrul acţiunii, pentru alte nereguli constatate, cu pericol social redus, au fost aplicate de către instituțiile participante la acțiune 134 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 267.600 de lei.

Astfel de activități au fost desfășurate și în primul trimestru al anului 2019, urmând ca ele să se desfășoară și în perioada imediat următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × one =