Acasă Economie 25.000 DE EURO FINANȚARE PENTRU O IDEE BUNĂ DE AFACERI

25.000 DE EURO FINANȚARE PENTRU O IDEE BUNĂ DE AFACERI

DISTRIBUIȚI

Consiliul Judeţean Ilfov, în parteneriat cu două asociații, a lansat, la 21 aprilie, proiectul cu tema “Antreprenoriatul – şansa unui viitor mai bun pentru tineri”. Proiectul, în valoare de 8,25 milioane lei, finanțat din bani europeni, își propune ca până la finalul anului 2015 să ofere educaţie antreprenorială pentru 400 de tineri şi finanţare de câte 25.000 euro pentru 40 de idei de afaceri selecţionate. Într-o primă etapă a proiectului vor fi selectați 400 de tineri care îşi doresc să fie antreprenori, aceștia urmând să participe la o sesiune de cursuri de antreprenoriat de 40 de ore pe parcursul a două săptămâni. Cea de-a doua etapă va cuprinde realizarea planurilor de afaceri şi va include selecţia a 40 dintre cele mai reuşite planuri de afaceri care vor primi fiecare până la 25.000 de euro.

antreprenoriatulCei 40 de tineri selectaţi de comisia de specialitate îşi vor deschide o firmă, vor trebui să asigure activitatea afacerii pentru cel puţin trei ani şi vor investi banii primiți în activitatea şi dezvoltarea afacerii. Noii antreprenori vor trebui să angajeze minim două persoane pe care vor avea obligaţia să le păstreze minim șase luni după încheierea proiectului.

Vor avea prioritate la finanţare şi vor primi punctaj suplimentar domeniile de activitate IT & C, turism şi ecoturism, textile şi pielărie, lemn şi mobilă, industrii creative, auto, procesarea alimentelor şi băuturilor, sănătate şi produse farma, energie şi management de mediu, agricultură, silvicultură, acvacultură, biofarmaceutică şi biotehnologii.

Prin implementarea acestui proiect se doreşte reducerea gradului de şomaj în rândul tinerilor prin crearea a noi locuri de muncă, încurajarea iniţiativei antreprenoriale, dezvoltarea abilităţilor manageriale pentru 400 de tineri, creşterea numărului de întreprinderi şi susţinerea inovaţiei antreprenoriale.

Proiectul se va desfăşura în regiunile Bucureşti – Ilfov şi Sud-Vest Oltenia ( Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea). Concursul pentru planurile de afaceri şi înscrierea la cursul de antreprenoriat sunt deschise oricărei persoane, din orice regiune a ţării, dar vor fi aleși în special tinerii între 18 și 25 de ani, studenţii sau femeile cu spirit antreprenorial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here