Acasă Editorial URLUIALA

URLUIALA

30
0
DISTRIBUIȚI

clik 1EDITORIAL

 

Cătălin DRAGOMIR

Zilele trecute parlamentarii s-au pronunțat, concomitent, pentru prima dată în istoria parlamentarismului de la noi, asupra unor cereri ale procurorilor care o vizează pe Elena Udrea. Deputat, fost ministru, fost consilier prezidențial, fostă șefă a Cancelariei Prezidențiale, Elena Udrea a reușit performanța să-i ”convingă” pe colegii săi să facă nefăcute. Adică să voteze la grămadă. Iar lucrul amestecat a ieșit așa cum am văzut toți, o urluială parlamentară. Era mai cinstit și ar fi fost mai corect să-și asume votul. Adică să voteze, pe rând, clar, să spună deschis că nu sunt de acord cu tot ceea ce susțin procurorii, mai exact cu arestarea Elenei Udrea. Dar, după cum s-a văzut, lucrurile au fost făcute în așa fel încât să nu se prea știe cine și ce, cam cum se fac toate lucrurile prin Parlament. Nu au avut curajul să-și asume deschis punctul de vedere, responsabilitatea deciziei și dezacordul cu procurorii. Pentru că se tem de consecințe. Mai mult, imediat după această amestecătură parlamentară, au fugit din plen, pentru ca nu cumva să se sesiseze vreunul mai ager la minte și să arate ce s-a întâmplat, iar ei să fie puși în situația de a mai vota o dată.

De-altfel, în discursul său, foarte bine dozat și construit, chiar Elena Udrea a insinuat ceva lucruri, așa cum a mai făcut-o și în alte ocazii.

Discursul său este comparabil cu gestul ducerii degetului la nas, dar acum s-a adresat nu doar unei persoane, ci direct, tuturor colegilor din Parlament.

Cu alte cuvinte, Udrea le-a atras atenția că va veni și rândul altora și că e mai bine să fie prudenți cu votul. Pentru că, până la urmă, nu se știe ce va ieși.

Mai mult, la câteva ore de la acest moment, Udrea a intervenit telefonic în emisiuni de televiziune și a lansat noi mesaje, tot voalate, de amenințări la adresa unor procurori despre care, din bârfe, a aflat că s-au întreținut cu personaje aflate în atenția procurorilor.

Povestea cu procurorii care chefuiesc cu personaje implicate în diferite dosare este identică cu cea a minivacanței pe care chiar Elena Udrea a petrecut-o la Paris cu Alina Bica (și ea fost procuror). Dar, ca de obicei, în politica românească lucrurile au dublă măsură.

Iar Elena Udrea este unul dintre cei care știu cel mai bine acest lucru.

S-a contrariat în momentul în care procurorii au început să o acuze, le-a amintit că în trecut au stat cu ea la masa (deci și cu ea, nu doar cu Buzăianu!), ba unii chiar au adulat-o, iar acum o dau la o parte. O dau la o parte pentru că, cel mai probabil, nu mai este utilă.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here