Cele mai vizualizate

UN ALT FEL DE PELERINAJ LA MĂNĂSTIREA ȚIGĂNEȘTI DE LA CIOLPANI

Manastirea Tiganesti

Un alt fel de pelerinaj, o călătorie în viața și rânduielile de zi cu zi ale monahiilor de la Mănăstirea Țigănești din județul Ilfov ne-a dezvăluit un exemplu de viață hristică împlinită prin curaj, muncă, rugăciune, ascultare, suferință și răbdare, scriu gazetarii de la publicația Lumina. Au renunțat la viața trăită în lume, având aici mici familii duhovnicești în care își brodează sufletul pentru întâlnirea cu Hristos.

Timpul, într-o mănăstire, este trăit cu și pentru Hristos. În Mă­năstirea Țigă­nești, viața monahiilor capătă sens trăită liturgic, prin participarea la slujbele bisericii și prin împlinirea pravilei la chilie, și trăită în ascultare, prin îndeplinirea sarcinilor în care sunt rânduite în marea comunitate monahală și prin buna chivernisire a micii familii duhovnicești din jurul casei în care locuiesc. La mănăstirea ilfoveană este viață de sine, adică maicile sunt adunate câte două-trei în jurul uneia mai în vârstă, având în folosință câte o casă și formând, parcă, un mic sat monahal.

Rugăciuni și ascultări

Cea mai bătătorită cărare este cea de la chilie la biserică. În fiecare dimineață, după cântatul cocoșilor, îngeri în sutană calcă apăsat pe cărarea cea strâmtă care duce în inima mănăstirii. La ora 6.00, comunitatea monahală începe slujba de dimineață. Acatistul zilei, Ceasurile și Sfânta Liturghie. Începută ziua cu Dumnezeu, tot cu Dumnezeu își îndeplinesc monahiile și ascultările în care sunt rânduite.

Fiecare are sarcini bine stabilite. În gospodăria mănăstirii, în tot ceea ce ține de întreținerea trapezei, muzeului și a camerelor de oaspeți, dar și în menținerea în bună rânduială a caselor-chilii. O parte din maicile de la Țigănești lucrează în atelierul de croitorie, țesătorie, broderie și tricotaje liturgice, care se află aici, fiind o secție din cadrul Atelierelor Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă. ”Munca câmpului am căutat s-o facem mai mult mecanizat, pentru că foarte multe dintre maici sunt la o vârstă înaintată. Din 89 de suflete, în jur de 30 mai sunt în putere și lucrează. Și tot ele se ocupă și de îngrijirea maicilor bătrâne”, spune stavrofora Eufimia Popa, stareța mănăstirii.

Viața liturgică a locașului monahal se desfășoară și în a doua parte a zilei. La ora 16.00, iarna la 15.00, monahiile rânduite la strană și în Altar pentru paraclisierie, împreună cu unul dintre cei doi părinți duhovnici ai mănăstirii săvârșesc Ceasul IX, Vecernia și Pavecernița Mică, iar seara, la ora 20.00, Miezonoptica cu Utrenia. Vinerea, în timpul posturilor, începând cu ora 17.00, se săvârșește Sfântul Maslu. Maicile care sunt risipite în ascultări nu participă la tot programul liturgic din timpul săptămânii, însă sâmbăta și duminica biserica este împodobită cu toată comunitatea monahală. Duminica slujba începe mai târziu, după ora 8.00, trecându-i pragul și mulți credincioși. Pentru că mănăstirea este ocrotită de Maica Domnului, paraclisul său este o slujbă săvârșită des aici, mai ales duminică seara, după Vecernie.

”Este greu în lumea de astăzi să administrezi o mănăstire așa de mare. Mă mir și eu cum o ducem de pe o lună pe alta. Numai Maica Domnului ne ajută, ea are totdeauna grijă de noi”, ne mărturisește maica stareță. Fiind o mănăstire veche, cu tradiție, a cărei istorie începe din secolul al XVIII-lea, este mereu câte ceva de reparat sau consolidat. Niciodată nu sunt fonduri, dar ”dacă nu ai curaj, nu faci nimic”, explică maica stareță Eufimia.
N-au strâns bine șantierul de renovare a picturii din Altarul și naosul bisericii cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, desfă­șu­rat în anii 2012 și 2013, că igrasia a și invadat peretele nordic al bisericii, afectând pictura. Hotărârea a fost ”să facem o izolație la pereții bisericii pentru ca să se usuce și să scăpăm de igrasie”, spune stareța. S-a început cu Sfântul Altar, reamenajându-se și diaconiconul. Concomitent, muncitorii lucrează și la schimbarea vechii pardoseli, fiind folosită piatră naturală. Bucățile din pardoseala veche, refolosibile, vor întregi pardoseala bisericii de cimitir cu hramul ”Sfânta Treime”. Turla mare este îmbrăcată în schele deoarece paratrăsnetul a fost mutat pe crucea cea mai înaltă a bisericii. Amintim și de amplasarea unor proiectoare pentru a lumina biserica și întreținerea Altarului de vară cu lac de pin.

Un șantier deosebit al mănăstirii, în stadiu de finalizare, îl constituie brutăria și laboratorul de patiserie. ”Clădirea în care a fost înainte centrala termică am reparat-o și reamenajat-o. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la subsol am făcut brutăria și laboratorul de patiserie după standarde europene. Vrem să facem produse specifice mănăstirești, care să fie diferite de ceea ce este pe piață. Vom deservi și nevoile interne, dar vom avea un magazin de desfacere și vom realiza produse și prin comandă. Maicile care vor lucra aici sunt specializate, patru au urmat cursuri de brutărie și două de patiserie”, spune stareța Eufimia. Tot în această clădire, la nivelurile superioare, vor activa un atelier de pictură și un mic atelier de broderie și croitorie, necesare pentru întreținerea mănăstirii.

Suferință, ascultare și răbdare

Am vorbit cu maica stareță Eufimia și despre cum este viața, astăzi, într-o mănăstire de maici de la marginea Capitalei. Au ieșit în evidență trei cuvinte tari: sufe­rință, ascultare și răbdare. Suferință, pentru că majoritatea femeilor care vor să intre în monahism iau hotărârea aceasta în urma suferinței, fie trupească, fie sufletească. Însă, din păcate, cele tinere nu mai bat la poarta mănăstirii. ”Vin femei pensionare, care vor să se retragă, dar nu putem să le primim, pentru că este o mănăstire cu activitate. Ne este milă, ne rugăm pentru cei în suferință, dar nu putem să facem un azil dintr-o mănăstire, că atunci își pierde identitatea. Iar femei tinere nu vin, mai ales când află că trebuie să îngrijească de maicile mai bătrâne. Noi am venit de tinere, eram copile. Am întâmpinat multe ispite și cu ajutorul lui Dumnezeu le-am trecut. Nu ne-am gândit să ne așezăm la mănăstire să ne fie bine”, spune maica Eufimia.

Ascultare, pentru că viața de mănăstire implică multă ascultare, renunțare la propria voie. Dacă nu poți asculta în lume de șefii tăi, de cei mai mari ție, cu atât mai puțin în mănăstire. ”Eu nu pot să oblig și nici măcar să îndemn pe cineva să vină la mănăstire, pentru că este voința liberă a fiecăruia. Însă îndemn ca fiecare să-și facă datoria cum trebuie acolo unde este, unde lucrează, să fie respectuos cu cei din jurul său. Fiecare este rânduit și are misiunea lui în lumea aceasta.”

Răbdare, pentru că ”noi căutăm totdeauna să dăm vina pe altul, dar cel mai mare dușman al nostru suntem noi. Aici sunt orgoliile, aici este lupta. Dar ca să câștigăm liniștea sufletească trebuie să lăsăm, să renunțăm și toate să le facem numai cu răbdare. Nu mă rog pentru nimic, doar să-mi dea Dumnezeu răbdare, că dându-ți răbdare atunci te și înțelepțește. Sunt multe cazuri când trebuie să iei măsura pe loc, și atunci, dacă ai un pic de răbdare și lași în voia lui Dumnezeu, ia El măsura. Și apoi, știți cum se limpezesc lucrurile… Nici nu gândim. Și tăcerea este importantă, ne ajută să nu ne pierdem răbdarea”, conchide maica stareță Eufimia. – susra: ziarul Lumina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Viitorul Ilfovean © 2014; Editor: Centrul Roman pentru Initiativa Sociala; Site realizat de UltraSoft Systems
Translate »