Acasă Anchete Tertipul prin care școlile și inspectoratele raportează performanțe

Tertipul prin care școlile și inspectoratele raportează performanțe

DISTRIBUIȚI

Misterul procentelor mari de la Evaluarea Națională, demontat

Zvonurile din sistem și informațiile primite la partid, cum că tinerii slabi la învățătură sunt descurajați de la a se înscrie la evaluarea națională, cu scopul de a crește artificial procentele de promovare, sunt confirmate prin analiza Asociației Human Catalyst, care a sesizat acest fapt într-o scrisoare deschisă, susține coordonatorul Comisiei de educație, cercetare, tineret și sport a PNL, deputatul Marilen Pirtea. ”Semnale au fost mai multe, analiza celor de la Asociație fiind un bun punct de reper pentru cât de gravă este situația. În dorința de a-și acoperi incompetența, în dorința de a-și păstra pozițiile cu orice preț, foarte mulți directori de școli, chiar și cu girul inspectoratelor școlare, le interzic elevilor considerați slabi la învățătură să se înscrie în Evaluarea Națională”, consideră parlamentarul.

”Din datele preliminare ale studiului cantitativ rezultă la acest moment 22.131 elevi absolvenți de clasa a 8-a care nu au fost înscriși în evaluarea națională și care nu au fost repetenți, exmatriculați sau cu situația școlară neîncheiată, în anul 2017”, arată cei de la Human Catalyst. Cifrele sunt absolut revoltătoare, este de părere Marilen Pirtea: ”Practica abuzivă s-a răspândit dincolo de orice limită a normalității. Nu mai vorbim de cazuri izolate. Este extrem de greu de găsit altă explicație pentru aceste cifre. Cu siguranță, există situații individuale, însă numărul foarte mare arată un fenomen de masă, nicidecum decizii individuale ale elevilor”.

Pirtea solicită Ministerului Educației trimiterea de urgență a corpului de control în județele în care analiza a relevat anormalități la înscrierii în Evaluarea Națională: ”În contextul în care ne apropiem cu pași repezi de perioada de înscriere a candidaților, programată pentru 4 – 8 iunie, este nevoie de un demers rapid din partea Ministerului, care să sancționeze drastic astfel de comportamente și să prevină repetarea situației în sesiunea din acest an. Oare PSD dorește rezolvarea situației? Oare își va asuma scăderea considerabilă a mediilor în mandatul lor… sau preferă o spoială ieftină a rezultatelor?” Foto: Cuvintecelebre.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here