Cele mai vizualizate

Se cere demisia lui Liviu Dragnea din fruntea Camerei Deputaților

Chestorul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, Valeriu Steriu, a afirmat marţi că este imperativ să se analizeze, în septembrie, oportunitatea ca Liviu Dragnea să mai fie preşedinte al Camerei în contextul absenţelor sale de la activităţile acestui for. 

„Din 60 de şedinţe (ale Biroului permanent al Camerei – n.r.) dânsul a fost prezent la numai nouă. Pare-se că este un obicei de a nu veni. Convoacă şi nu vine. În ianuarie am avut aceeaşi situaţie – şedinţă convocată extraordinar la care dânsul nu a participat. Cred că este imperativ necesar ca în septembrie să analizăm oportunitatea ca domnul Dragnea să mai conducă această Cameră a Deputaţilor ca şi preşedinte. Vom cere, probabil, demisia pentru că nu este normal să ai o prezenţă de sub 10% la şedinţele pe care trebuie să le conduci”, a spus Steriu, la Parlament, potrivit Agerpres.ro

El a indicat că şi la şedinţele de plen Liviu Dragnea a participat la maximum 14 din 60 de reuniuni. ”Este o prezenţă de sub 10%”, a subliniat Steriu, care a adăugat că preşedintele Camerei Deputaţilor a participat la 80 din cele 470 de voturi finale.

Steriu a afirmat că foştii preşedinţi ai Camerei au fost primii care au dat un exemplu de prezenţă, stabilitate şi moralitate. ”Nu convoci o şedinţă, aşa cum inclusiv la PSD face, convoacă Biroul Permanent şi nu se prezintă. Nu se poate conduce prin delegare şi aceasta este rezultatul. Colegii dânsului sunt primii care au lipsit astăzi. Nu au fost prezenţi cei din PSD şi drept urmare aceste şedinţe convocate fantomatic duminica, în perioadele de vacanţă, sunt absolut inutile şi absurde”” a spus deputatul PMP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Viitorul Ilfovean © 2014; Editor: Centrul Roman pentru Initiativa Sociala; Site realizat de UltraSoft Systems
Translate »