Acasă Anchete Popescu-Tăriceanu, încă un dosar penal

Popescu-Tăriceanu, încă un dosar penal

132
0
DISTRIBUIȚI

Pe numele președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost deschis un nou dosar penal, după ce procurorii DNA au declinat competența soluționării dosarului cu nr. 616/P/2017 în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o lucrare care se referă la infracțiunea de fals în declarații comisă în anul 2010.

Dosarul a fost înregistrat la DNA în urma unei plângeri depuse la sfârșitul anului trecut de medicul german Vladimir Atanasie Marinescu, prin care acesta îl acuză pe Popescu-Tăriceanu că, în calitate de deputat liberal, și-a falsificat declarația de avere pe anul 2011. Conform documentelor depuse de medicul german, la vremea aceea, Călin Popescu-Tăriceanu ar fi omis să treacă în declarația de avere că în august 2010 ar fi beneficiat, împreună cu familia sa, de un concediu gratuit oferit de familia Tudor (Daniel și Doina) în vila acestora din localitatea Izmir, Turcia, și de o croazieră pe iahtul Tudor. De menționat că atât Daniel Tudor (fost președinte ASF), cât și Doina Tudor (ex-senator PNL), cercetați în arest la domiciliu, au fost trimiși în judecată, în 2016, de procurorii DNA pentru fapte de corupție.

Textul plângerii: Doamna Procuror-Șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi

Doamna Procuror Șef,

Subsemnatul Dr. Vladimir Atanasie Marinescu, identificat cu pașaportul german seria…….., anexat în copie, cu domiciliul ales în Germania la avocat RA Ada Haefemeier cu sediul în… Berlin, Germania, cu avocat de corespondență în România, la domnul avocat Sorin-Ovidiu Anghel – Baroul București, adresa… București, în temeiul dispozițiilor art. 289 C.p.p. şi, respectiv, 290, formulez prezenta PLÂNGERE împotriva domnului Călin Popescu-Tăriceanu, Președintele Senatului României, pentru fals în declarația de avere 2011, la momentul săvârșirii faptei, deputat în Parlamentul României.

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu, în calitate de deputat, a omis prin fals în declarația de avere din anul 2011, înregistrată la data de 09.06.2011, cu numărul de înregistrare 140, Parlamentul României, Camera Deputaților, anexată și fiind conform cu cea depusă și de regăsit în baza de date «Declarații de avere 2011, Camera Deputaților», să treacă la punctul VI, pagina 4  – cadouri, servicii sau avantaje a căror valoare individuală depășește 500 euro.

În vara anului 2010, luna august, domnul deputat Călin Popescu-Taricenu, împreună cu soția, doamna notar Ioana Tăriceanu, azi Ioana Valmar (martor), cât și cu fiul acestora, au beneficiat gratis de un concediu la invitația doamnei Doina Anca Tudor (martor) și Daniel George Tudor (martor), în vila acestora din Ilica, Izmir, Turcia, cât și de o croazieră cu iahtul TUDOR. Atât iahtul, cât și vila au fost dobândite în anul 2009. Vila este trecută în declarațiile de avere a soțiilor Tudor, iahtul Tudor (valoare 6 milioane euro) a fost omis”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here