Acasă Politic Ponta merge mai departe

Ponta merge mai departe

14
0
DISTRIBUIȚI

117323

Așa cum era de așteptat, conducerea PSD face scut în jurul lui Victor Ponta și îl susține în continuare în funcția de prim-ministru.

Comitetul Executiv al PSD a votat luni, în unanimitate, sprijinul pentru menținerea la guvernare cu Victor Ponta premier, acesta precizând că va rămâne la Palatul Victoria atâta vreme cât va avea sprijinul coaliției de guvernare. ”Mergem mai departe”, a declarat Victor Ponta la finalul ședinței Comitetului Executiv al PSD. El a mai spus că ”este important să avem stabilitate”.

Ponta a precizat că opinia majoritară a celor din partid a fost că trebuie continuată guvernarea, pentru că ”este o guvernare bună”, pe care nici măcar Opoziția nu o contestă din punctul de vedere al rezultatelor economice.

Tot la finele ședinței conducerii PSD, prim-ministrul Victor Ponta a declarat că își menține poziția față de ultimele măsuri luate de Guvernul de la Budapesta în privința crizei refugiaților, susținând că ”atitudinea Ungariei este neeuropeană și o rușine pentru Europa”, referindu-se la gardul ridicat la granița cu Serbia și la cel planificat pentru granița cu România. ”Nu cred că există vreun sclav, în presa sau în politica din România, care să se bucure că ne critică țara Guvernul de la Budapesta”, a spus Victor Ponta. ”Țara se conduce de la București, nu de la Budapesta”, a subliniat Ponta, referindu-se la faptul că ministrul de Externe al Ungariei a criticat declarațiile repetate ale sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here