Acasă Anchete Mita de la Mladin i-a adus lui David 5 ani cu executare

Mita de la Mladin i-a adus lui David 5 ani cu executare

DISTRIBUIȚI

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-au condamnat pe fostul ministru de Interne Crisitan David la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost acuzat de DNA că ar fi primit o mită de 500.000 de euro. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată. Până în prezent, magistrații au amânat de patru ori o sentință în acest dosar.

”2826/1/2015 – În unanimitate:

În baza art. 88 C.pen. (1969), deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la data de 21.01.2015, până la 18.04.2015, inclusiv.

Menţine măsura asiguratorie privind sechestrul instituit asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului David Cristian, prin ordonanţa nr. 553/P/2014 din 11.03.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie. În baza art. 118 lit. a) C.pen. (1969) raportat la art. 257 alin. (2) C.pen. (1969) confiscă de la inculpatul David Cristian echivalentul în lei, la cursul BNR de la data punerii în executare, al sumei de 500.000 euro.

În baza art. 274 alin. (1) C.pr.pen., obligă inculpatul David Cristian la plata sumei de câte 20.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 12.500 lei în faza de urmărire penală.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru procuror şi inculpaţi.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2017.

Cu opinie separată, în sensul achitării, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C.pr.pen., a inculpatului David Cristian pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen., precum şi a inculpatului Niţescu Valeriu Roger pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 257 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen., cu consecinţa ridicării măsurii asiguratorie privind sechestrul instituit asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului David Cristian, prin ordonanţa nr. 553/P/2014 din 11.03.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie”, se arată în minuta ÎCCJ.

Potrivit DNA, în calitate de ministru al Internelor și Reformei Administrative, în anul 2007, prin intermediul lui Valeriu Roger Nițescu, Cristian David a pretins și primit 500.000 de euro de la Adrian Mladin, fostul primar din Jilava, beneficiar al unor drepturi litigioase pentru 15 hectare de teren în Buzău. Mladin, denunțător în dosar, cumpărase drepturile litigioase de la proprietarul de drept, Viorica Știrbulescu.

Pentru a masca originea sumelor primite cu titlu de mită și pentru a evita tragerea la răspundere penală, au fost încheiate mai multe contracte de vânzare-cumpărare cu tranzacții imobiliare fictive între persoanele implicate în săvârșirea infracțiunilor de corupție, spune DNA.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here