Acasă Uncategorized MINUNEA ȘTIINȚEI DE LA MĂGURELE

MINUNEA ȘTIINȚEI DE LA MĂGURELE

DISTRIBUIȚI

Marian Petrache, președintele CJ Ilfov: ”E momentul ca România să își depășească limitele. Să construim în stil mare. Avem convingerea că împreună putem realiza acest proiect de țară care va influența pozitiv dezvoltarea pe termen lung a economiei naționale”.

Ionel Scrioșteanu, președinte Asociația Măgurele Science Park: Ionel Scrioșteanu, președinte Asociația Măgurele Science Park: ”Studiul de fezabilitate arată foarte clar ceea ce Consiliul Județean Ilfov susține de ani buni, și anume că Parcul Științific va contribui la schimbarea/modernizarea profilului urban al orașului Măgurele și al regiunii București-Ilfov, dar şi mai mult, că se va putea transforma într-un pol important de dezvoltare a economiei naționale”.

În luna februarie 2018 va fi gata studiul de fezabuilitate pentru Parcul Științific de la Măgurele, proiect esențial pentru concretizarea obiectivelor de dezvoltare regională ale proiectului Extreme Light Infrastructure – Nuclear Power (ELI-NP) și pentru valorizarea economică a rezultatelor cercetării de pe întreaga platformă Măgurele. Marian Petrache, președintele CJ Ilfov, a declarat, la 28 noiembrie, într-o conferință de presă susținută la Măgurele, că studiul de fezabilitate, realizat cu sprijinul Asociației Internaționale a Parcurilor Științifice, demonstrează necesitatea iminentă a acestei investiții, dar și obligativitatea construirii parcului în imediata vecinătate a proiectului ELI – NP, respectiv în orașul Măgurele, recunoscut de Societatea Europeană a Fizicii drept Loc istoric al fizicii.

”E momentul ca România să își depășească limitele. Să construim în stil mare. Avem convingerea că împreună putem realiza acest proiect de țară care va influența pozitiv dezvoltarea pe termen lung a economiei naționale”, a spus Petrache. ”Înțeleg ce minune a științei vom avea aici la Măgurele și mă apasă responsabilitatea a ceea ce trebuie să construim ca să valorificăm minunea. (…) La momentul punerii în funcțiune, Laserul va fi unic în lume și va avea 10% din puterea Soarelui, ceea ce înseamnă o posibilitate de cercetare uriașă, șansa de descoperiri istorice. Este vorba despre o construcție care este pe cale să devină cea mai importantă entitate de cercetare din Europa de Sud-Est, dacă nu chiar din Europa sau din lume”, a precizat Petrache.

”Ne dorim să construim Parcul Științific pentru a realiza conexiunea dintre Laserul-minune de la Măgurele și realitatea noastră de toate zilele”, a spus președintele Consiliului Județean, care a amintit că România este partener în proiectul ELI-NP cu Cehia și cu Ungaria, două țări care nu ne-au așteptat pe noi să ne hotărâm dacă facem Parcul Științific, ci au mers înainte.

 Ce va cuprinde Parcul Științific din România

Centrul de Excelență în Cercetare, Diagnosticare și Tratament pentru Sănătate

Centrul Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor

Centrul de Transfer Tehnologic

Centrul de Cercetare Materiale Avansate

Centrul de Inovare

Incubatorul de Afaceri

Centrul de Conferințe și Birouri

Muzeul Viitorului

Înprima fază a ridicării Parcului Științific este nevoie de 70 milioane de euro și de 5 ha de teren. A fost a identificată o unitate militară dezafectată pentru care s-a făcut o solicitare Guvernului încă din 2013 și pentru care nu s-a primit răspuns. Pentru a asigura co-finanțarea, CJ Ilfov face rezerve bugetare pentru acest proiect de 5 ani.

CJ Ilfov a anunțat Guvernul că a oprit dezvoltarea în zona Măgurele și în localitățile limitrofe, pentru că ”vrem să avem o viziune care să fie integrată Parcului Științific. Investițiile vor fi libere, dar pe o gândire care să ducă la o dezvoltare sănătoasă”. Aria Parcului Științific Măgurele poate deveni de interes economic major. Poate fi începutul reconstrucției economiei naționale pentru mileniul trei. De aceea, partenerii noștri, a spus Petrache, trebuie să fie toate autoritățile statului care înțeleg să colaboreze în acest proiect de țară care va influența pozitiv dezvoltarea pe termen lung a economiei naționale, toate instituțiile de învățământ interesate de cercetare și dezvoltare și mediul privat, din toate zonele de activitate, de la servicii, până la industria informatică.

”Fac tot ce e omenește posbil pentru ca la Măgurele să se întâmple ceea ce trebuie să se întîmple”, a încheiat Petrache.

Niciolae Zamfir, director ELI-NP: ”Astăzi scriem o parte a istoriei României!”

”Astăzi scriem o parte a istoriei României, începută în 1949 de academicianul Horia Hulubei, iar în 2019 parcul sper să devină operațional”, a declarat, la rându-i, prof. Nicolae – Victor Zamfir, directorul IFIN-HH. Acest parc va fi un beneficiu direct către societate. Acele firme nu vor lucra doar pentru institutele de pe platformă sau cu ELI-NP. Toată zona se va dezvolta. Dacă ne uităm în alte părți în lume, asemenea conglomerate de firme de înaltă tehnologie au dus la o schimbare dramatică a nivelului de dezvoltare. Chiar dacă noi, cercetătorii, facem eforturi să pătrundem în acest circuit mondial al valorilor, fără Parcul Științific Măgurele misiunea nu va fi îndeplinită integral, a precizat Zamfir.

La Măgurele va fi un centru unic în lume, format din institutele de la Praga, Szeged și Măgurele. În România va fi cel mai puternic laser din lume, care va avea aplicații multiple legate de studiul și industria materialelor, de sănătate, cele mai spectaculoase pentru omenire. Profesorul Zamfir a mai subliniat că Măgurele reprezintă una dintre cele mai mari concentrații de știință din lume, aici lucrând peste 1.000 de cercetători. Din păcate, deocamdată, aici lipsește dialogul cu partea economică, cu partea de afaceri și de aceea ”avem așteptări mari de la CJ Ilfov pentru că atragerea de firme va duce, inevitabil, la dezvoltarea regiunii”.

Ionel Scrioșteanu, președinte Asociația Măgurele Science Park: Parcul Științific va contribui la modeernizarea regiunii București-Ilfov

Ionel Scrioșteanu, președinte Asociația Măgurele Science Park: ”Studiul de fezabilitate arată foarte clar ceea ce Consiliul Județean Ilfov susține de ani buni, și anume că Parcul Științific va contribui la schimbarea/modernizarea profilului urban al orașului Măgurele și al regiunii București-Ilfov, dar şi mai mult, că se va putea transforma într-un pol important de dezvoltare a economiei naționale”.

Narcis Constantin, primar: ”Măgurele este un simbol al științei, al cercetării”

Nu în ultimul rând, Narcis Constantin, primarul orașului Măgurele, a amintit că Laserul de la Măgurele (ELI-NP) și Măgurele Science Park sunt cele mai mari proiecte de cercetare, inovare și dezvoltare din România.

”Faptul că există o asemenea desfășurare de forțe în domeniul cunoașterii la noi în oraș se datorează exclusiv oamenilor de știință, cercetătorilor de la Măgurele. Dar posibilitatea construirii unui parc științific, prin intermediul căruia să se realizeze transferul de tehnologie, ni se poate datora nouă, tuturor. Primăria Măgurele este foarte interesată de acest proiect. Este șansa noastră de dezvoltare. De aceea, vom face tot ce ține de noi să sprijinim realizarea Parcului Științific. Orașul Măgurele este un simbol al științei, al cercetării și, datorită acestui proiect, se poate transforma într-un pol de dezvoltare economică a României”, a declarat primarul Constantin.

Recunoaștere europeană pentru Platforma de Fizică de la Măgurele

La jumătatea lunii noiembrie, Platforma de Fizică de la Măgurele a primit distincția de Loc Istoric al Fizicii din partea Societății Europene a Fizicii, pentru ”extraordinara contribuție” internațională în dezvoltarea acestui domeniu.

Platforma de Fizică de la Măgurele se alătură astfel unui grup de centre prestigioase, cum ar fi CERN (Geneva), IMB Research Ruschlikon, Niels Bohr Institute Copenhaga, JINR Dubna. – CRISTINA ANGHELUȚĂ, VLAD CRISTEA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here