Acasă Info Local Mi s-a umplut sufletul

Mi s-a umplut sufletul

21
0
DISTRIBUIȚI

Coltul de CulturaÎn data de 4 noiembrie, președintele Asociației Generale a Învățătorilor din România, Viorel Dolha, și reprezentantul Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din Serbia, Jiva Momirovici, au vizitat școlile din zonele Zaiecear, Kladovo, Veliko Gradiște și Petrovac în care se învață limba română. Ei au dăruit cărți elevilor care participă la orele de limba română și au asistat la ore, prin conversația în limba română cu elevii.

Acești copii încă nu au manuale, iar aceste cărți sunt primele pe care sunt ale lor, personale. Am observat bucuria pe fețele lor. Dar să și vadă că cineva din România stă de gând la ei… Pentru mine, ca profesor, a fost o mare onoare să pot să primesc acești doi domni la școala și la ora mea, fiindcă am avut oportunitatea să le arăt, cu mare drag, cum predau limba română și că elevii mei pot să arate cunoștiințele lor de limba română. Mi s-a umplut sufletul când am auzit numai cuvintele de laudă din partea vizitatorilor, iar pe elevii mei sunt foarte orgolioasă pentru că au arătat o bună comportare și cunoștiințele de limba română în fața oaspeților.

Cred că un asemenea schimb de experiență este foarte bun pentru noi ca profesori, dar și pentru copii, care s-au simțit importanți. – pentru www.timpromanesc.ro, prof. Una VASILJEVIC

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here