Acasă Anchete Începe procesul lui Tăriceanu

Începe procesul lui Tăriceanu

DISTRIBUIȚI

tariceanuPotrivit DNA, în 15 aprilie 2016, în cadrul anchetei privind retrocedarea unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Călin Popescu Tăriceanu, în declaraţia luată sub jurământ, „a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin această îngreunarea tragerii la răspundere penală a mai multor inculpaţi din dosar”.

Curtea Supremă a decis începerea procesului în care Călin Popescu-Tăriceanu este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Un judecător de Cameră Preliminară a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în acest caz. Decizia poate fi contestată de Tăriceanu. Curtea Supremă a mai decis ca în cazul lui Dorin Marian, fost şef al Administraţiei Prezidenţiale a României în anul 2000, acuzat de mărturie mincinoasă, să decline competenţa la Tribunalul Braşov.

Minuta Curţii Supreme:

  1. Admite excepţia necompetenţei după calitatea persoanei, formulată de inculpatul Marian Marius Dorin, trimis în judecată prin rechizitoriul nr.90/P/2016 din 6 iulie 2016 al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.273 alin.1 din Codul penal. În baza dispoziţiilor art.47 alin.2, art.50 alin.1 din Codul de procedură penală, cu referire la art.36 alin.1 lit. c şi art.41 alin.1 lit. a din Codul de procedură penală, declină competenţa către Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov. Instanţei competente i se vor trimite: – dosarul nr.90/P/2016 al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov (4 (patru) volume de urmărire penală); – cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Marian Marius Dorin; -răspunsul procurorului referitor cererilor şi excepţiilor formulate de inculpatul Marian Marius Dorin; -un exemplar de pe prezenta; Fără cale de atac. II. În baza art.346 alin.1, cu referire la art.345 alin.1 din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton. În baza art.346 alin.1 din Codul de procedură penală, constată competenţa şi legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu rechizitoriul nr. 90/P/2016 din 6 iulie 2016, emis de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov, privind pe inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin.1 din Cod penal şi de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art.269 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art.38 alin.2 din Codul penal. În baza art.346 alin.1 din Codul de procedură penală, încheierea se va comunica, de îndată, procurorului şi inculpaţilor. „Cu drept de contestaţie pentru procuror şi inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în Camera de consiliu, azi 28 noiembrie 2016”, se arată în minută.

Potrivit DNA, în 15 aprilie 2016, în cadrul anchetei privind retrocedarea unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Călin Popescu Tăriceanu, în declaraţia luată sub jurământ, „a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin această îngreunarea tragerii la răspundere penală a mai multor inculpaţi din dosar”.

Astfel, preşedintele Senatului este acuzat că a menţionat în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului) şi nici despre implicarea israelienilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare. De asemenea, susţin procurorii DNA, preşedintele Senatului a făcut declaraţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu relaţia avută cu Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, nu a spus nimic despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu Truică referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea terenurilor din Snagov şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.

În acelaşi context, Tăriceanu a mai precizat, că nu a avut o relaţie apropiată cu Marius Marcovici, ascunzând totodată că are cunoştinţă de relaţia acestuia din urmă cu Tal Silberstein, mai spun procurorii. De asemenea, Popescu Tăriceanu ar fi afirmat în mod nereal că nu l-a prezentat sau introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România.

Vizitele lui Silberstein la Guvern

În acelaşi dosar, în 28 aprilie 2016, Dorin Marian a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu angajarea lui Marius Andrei Marcovici, în calitate de consilier personal la Cancelaria primului ministru Călin Popescu Tăriceanu, urmare a înţelegerii acestuia din urmă cu Tal Silberstein, susţin procurorii. De asemenea, Dorin Marian „a afirmat în mod nereal că nu cunoştea activitatea şi atribuţiile de serviciu ale lui Marcovici Marius Andrei, în condiţiile în care acesta din urmă era cunoscut în cercurile politice că „omul lui Tal”, mai precizează DNA.

”În anul 2008, Tal Silberstein a fost văzut în repetate rânduri la Guvernul României, vizitându-l pe premierul de atunci Călin Popescu Tăriceanu, vizite nejustificate prin prisma activităţii premierului, cu atât mai mult cu cât contractul de consultanţă era încheiat cu partidul. Precizăm că la momentul respectiv Tal Silberstein şi asociaţii săi din grupul infracţional făceau demersuri asidue pentru a obţine, prin corupţie, bunuri revendicate de Al României Paul Philippe, iar în această activitate, pentru a-l convinge pe acesta din urmă că grupul are influenţă reală, dar şi pentru a determina funcţionari să încalce legea la soluţionarea cererilor de retrocedare, s-a prevalat de legătura cu primul-ministru, afirmată prin prisma faptului că atât Silberstein, cât şi Marcovici lucrează ca şi consilieri ai acestuia”, notează procurorii DNA Braşov în rechizitoriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here