Mass-media (mai ales cele vizuale) excelează în a prezenta ştiri negative. Cum spunem noi, ilfovenii, ”le căutăm cu lumânarea”. Publicaţia noastră nu a ales această cale uzitată. A prezentat cititorilor noştri, cu prioritate, ştiri utile local-ilfovene şi naţional-româneşti. Normal, a prezentat şi ştiri negative şi, în contrapondere, ştiri pozitive. Colecţia tipărită a publicaţiei noastre, completată cu arhiva ediţiei electronice sunt mărturii elocvente în sensul celor afirmate de noi. Dar să intrăm în perimetrul faptelor concrete.
Publicaţia noastră a inserat în paginile sale un articol intitulat: “Capitalismul clasic englezesc şi neocapitalismul ilfovean” (numărul din 1 – 15 august 2010) în care prezenta folosirea terenurilor noastre agricol-ilfovene ca …păşuni pentru oi precum cele din Anglia secolului 17. Atunci când s-a născut industria textilă care a lansat celebra “stofă englezească” cu care Anglia a cucerit, economic, lumea…
Dar astăzi, la doar 7 – 8 ani distanţă ce consemnăm?
În drumurile noastre ne-am oprit în România: spre est către “Marea cea Mare” (citat din atributele domneşti ale lui Mircea cel Bătrân), spre poarta de sud, Giurgiu, cetate-pravilă împotriva puhoilui otoman, către “cetatea Banilor”, Craiova, dar şi către inima dintotdeanua, a ţării, Braşov. Darnicele pământuri ale strămoşilor noştri şi ale noastre celor de azi sunt bine lucrate. Peste tot sunt “holde galbene” de rapiţă de un galben odihnitor, binecunoscuta culoare de verde închis a grâului în creştere şi maroniul ogoarelor lucrate în care încep să răsară tulpinele timide ale viitoarelor recolte de porumb şi de floarea-soarelui. Din când în când mai apar şi loturi răzleţe, dar lucrate. Şi nelipsitele, de pe timpuri, loturi cu viţă de vie, pentru că gospodarul român, în toamnele şi iernile de după o muncă asiduă din restul anului să poată bea o ulcică de vin sau o cinzeacă de ţuică românească atât de lăudată (inclusiv de americani, mari consumatorii de “uischi”).
Spectacolul galben-verde închis, pigmentat cu (deocamdată) maroniul spicat este reconfortant şi ne dovedeşte, nouă, privitorilor, că sămânţa noastră de ţărani iubitori strajnici de pământ strămoşesc, dădător de viaţă şi de o oarecare îndestulare, nu a pierit…
Una dintre realizările socialismului românesc a fost folosirea intensivă a potenţialului agricol al ţării. S-au efectuat asanări, defrişări, desţeleniri, irigări etc. Şi România a ajuns o mare furnizoare de produse agricole. Pentru export, nu şi pentru români. Nu (mai) intrăm în amănunte pe care noi le-am prezentat, frecvent. în articolele noastre. După desfiinţarea IAS-urilor şi a CAP-urilor, în anii 1990, producţia agricolă a României a intrat într-o decădere puternică. Până în anul 1997 au mai functionat unele asociaţii, cu rezultate relativ bune pe structura fostelor “instituţii din sectorul cooperatist”, CAP-uri (denumire consacrat socialistă). Apoi s-a intrat într-o decădere alarmantă, aşa cum am precizat în debutul articolului.
Dar legile economice neocapitaliste bazate, în principal, pe iniţiativa particulară şi concurenţă, au început, în sfărşit, să-şi facă efectele şi în agricultura din România. Au apărut asociaţii agricole cu personaliate juridică, susţinute de statul român, desigur în anumite condiţii. legale. Consecinţa directă: pământurile României sunt lucrate. Pe tot cuprinsul ei. Desigur acest fapt îmbucurător nu are încă consecinţe directe, concrete şi pe piaţa alimentară a României. Dar ele nu vor întârzia să apară ţinând cont de “bogăţia nutritivă” a pământului nostru strămoşesc şi mai ales a “sănătăţii” acestuia care ne-a hrănit multe milenii. Aşadar, să ne bucurăm de “darurile” pământului în care ne-am născut.
Şi care ne dau speranţa că în această atât de chimizată Planetă, noi, românii, vom beneficia de darurule “dăruite” de Dumnezeu. Unul dintre ele: o hrană sănătoasă… – VASILE BOLBOJA
