Acasă Educatie ILFOVUL, CA DE OBICEI, PRINTRE ULTIMELE JUDETE LA BACALAUREAT

ILFOVUL, CA DE OBICEI, PRINTRE ULTIMELE JUDETE LA BACALAUREAT

DISTRIBUIȚI

Rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au susţinut probele examenului de Bacalaureat este, în 2017, 71,4% (cu 4,7% peste rata de promovare din aceeaşi sesiune a anului trecut – 66,7%). Au promovat 91.754 de candidaţi dintr-un total de 128.503 candidaţi prezenţi. În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 86.813 candidaţi promovaţi provin din promoţia 2016-2017 (77,8%, rată de reuşită din cei prezenţi), iar 4.941 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (29,1%, rată de reuşită). S-au înregistrat 97 de medii de 10 (în creștere comparativ cu prima sesiune din 2016 – 56).

Din totalul celor 135.513 candidaţi înscrişi, s-au prezentat 128.503 candidaţi (111.544 din promoţia 2016-2017 şi 16.959 din promoţiile anterioare). Precizăm că 7.010 candidaţi au absentat, în timp ce 36.570 de candidaţi au fost declaraţi respinşi (24.631 din promoţia curentă, respectiv 11.939 din promoţiile anterioare). Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 179 de candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.

Procente de promovare peste 80 s-au înregistrat în judeţele Sibiu (83,73%). Bacău (83,54%), Iași (82,91%) şi Cluj (82,75%). Rata de promovare în Capitală este de 74,09%. Judeţele în care ratele de promovare au fost sub 55% sunt Ilfov (42,24%), Giurgiu (50,7%) și Teleorman (53,95%).

Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here