Acasă Info Local Fostul primar al comunei Copăceni, trimis în judecată în stare de arest

Fostul primar al comunei Copăceni, trimis în judecată în stare de arest

14
0
DISTRIBUIȚI

Ioan-RadulescuIoan Radulescu este acuzat de luare de mita si trafic de influenta

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Ioan Rădulescu, fost primar al comunei Copăceni, județul Ilfov, pentru luare de mită și două infracţiuni de trafic de influență.

În cursul lunii martie 2008, Ioan Rădulescu, în calitate de primar al comunei Copăceni (calitate ce îi conferea de drept funcția de președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Copăceni) a pretins și primit de la o persoană denunțătoare suma de 150.000 de euro (din care, ulterior, i-a restituit acestuia 10.000 de euro, în echivalent lei şi euro), urmând ca în schimb, inculpatul să acționeze (având în vedere atribuțiile sale de președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Copăceni) și să intervină pe lângă ceilalți membri ai Comisiei, astfel încât suprafețele de teren ale unor persoane fizice care aveau emise titluri de proprietate pe anumite suprafețe de teren din comună și care intenționau să înstrăineze dreptul de proprietate, să fie poziționate una lângă alta în cadrul unui plan parcelar (întocmirea acestuia fiind un atribut al Comisiei Locale de Fond Funciar Copăceni).

În acest fel, terenurile în discuţie urmau să fie amplasate unul lângă altul, iar ulterior, în beneficiul denunţătorului cumpărător, acestea să poată fi alipite, rezultatul urmând să fie o suprafaţă de teren mai mare, ca  tot unitar, până la o suprafaţă totală de 10 – 20 de hectare de teren agricol.

În luna octombrie 2015, pe fondul discuțiilor purtate cu reprezentanții persoanei denunțătoare (care îi solicitau restituirea ”datoriei”), Ioan Rădulescu (în contextul în care nu mai exercita funcția de primar al comunei Copăceni a pretins foloase constând în nerestituirea ”datoriei” de 140.000 de euro, urmând ca în schimb să intervină pe lângă actualii membri ai Comisiei Locale de Fond Funciar în vederea definitivării planului parcelar conform înțelegerii inițiale avute cu denunțătorul la nivelul lunii martie 2008.

În cauză, procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui teren care aparţine fostului edil. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ilfov, cu propunere de menţinere a măsurilor preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here