Acasă Editorial EFICIENŢA GOSPODĂRIILOR RURALE

EFICIENŢA GOSPODĂRIILOR RURALE

25
0
DISTRIBUIȚI

material 2 

La începuturi, viaţa oamenilor a fost, eminamente, autarhică: fiecare familie îşi producea cele necesare traiului în interiorul acesteia. Apoi viaţa a evoluat, a apărut, deşi în mod izolat, supraproducţia, adică o familie a produs mai mult decât necesităţile sale. Aşa au apărut schimburile de produse şi, evident, negustorii. Producţia bunurilor necesare familiei: agricole (pentru hrana pe tot timpul anului), ţesături (la războaiele ţărăneşti), unelte şi improvizaţii ţărăneşti, şi multe, multe altele pe care noi nu le mai enumerăm, a continuat multă, multă vreme. Dar experienţa, apoi progresul (mai târziu “tehnic”) au făcut ca viaţa să devină diferită, mai complexă, mai complicate

Viaţa arhaică, autarhică, bineînţeles cu osebire în mediul rural, şi-a păstrat atributele până (aproape) de zilele noastre. A produce cele necesare traiului în cadrul familiei a început să fie asociată, din ce în ce mai mult, cu necesitatea unor “produse de import pentru uzul ţărănesc”: chibrituri, gaz pentru lămpile de iluminat şi apoi de gătit, unelte gospodăreşti, îmbrăcăminte, mai ales pentru copiii care începuseră să urmeze şcolile săteşti şi multe, multe altele. Care cu timpul s-au înmulţit, tradiţionala gospodărie ţărănească nemaiputând să-i “facă faţă”.

Industrializarea României a creat din ce în ce mai mult “o falie” între posibilitatea acoperirii nevoilor primare ale sătenilor “din gospodăria proprie” şi cele procurate de pe piaţă. Apoi satele s-au extins, imensele curţi ale sătenilor de altădată, dimensionate să “găzduiască” animale, nutreţ, bălegar, grajduri, cotineţe, pătuluri, magazii, coteţe, au început să “piardă teren” în favoarea noilor case apărute în aceeaşi curte a odraslelor gospodarului. Şi, încet, încet, în special în unele zone ale judeţului nostru ilfovean – fost agricol – au apărut înghesuiri de case care ne duc înspre cartierele mărginaşe ale Bucureştilor de altădată. Dar legile economice sunt dure. Raportul dintre marea producţie şi mica producţie ţărănească a fost întotdeauna favorabil primeia. Credinţa că a produce “ieftin” în curtea ta a devenit o iluzie. Cheltuielile “pe unitate de produs” – esenţa eficienţei din oricare mod de producţie – nu sunt în niciun caz favorabile micului producător din grădina sa. Şi avem în vedere comparaţia preţului “produselor proprii” cu prețul  produselor din zona-etalon a ieftinităţii din Bucureşti – Piaţa Obor. Cheltuielile cu impozitul pe teren, seminţe, curentul electric pentru udat plus pompele de rigoare (care se strică prea des), chimicalele necesare (şi ne referim la  cele strict necesare, exemplu contra dăunătorilor pentru varză şi cartofi, şi nu la stimulente) la care se adaugă intemperiile natural – mană, grindină, inundaţii etc. – sunt consistente şi duc preţul lor peste cel de pe piaţa bucureşteană. Nu mai luăm în calcul şi cheltuielile majore pentru atât de răspânditele “solare”. A căror eficienţă “pe cap de beneficiar – membru de familie” este dezarmant de negativă. Munca depusă o considerăm un simplu act patriotic românesc-ţărănesc şi exerciţiu de sănătate.

Aceste deziderate pe care noi, cei cu experienţă ilfoveană, le-am enumerat, au fost, suprinzător, intuite de noua generaţie. Adică generaţia “post-decembristă” care, trecând peste sentimentalisme, a înţeles că gospodăria ţărănească locală nu îi aduce avantaje cu care să se lanseze în marea competiţie capitalist. Şi atunci a abandonat ideea de a obţine cele necesare traiului capitalist din gospodăria părinţilor sau bunicilor lor. Aşa se face că acolo unde, din ce în ce mai neputincioşii lor părinţi nu mai pot lucra grădina proprie se întâmplă un fenomen interesant:  “Averea” lor lăsată urmaşilor este în paragină şi multe curţi şi grădini s-au întors în vremurile memorate de Panait Istrati. Adică dominate de ciulini, pir, volbură, pălămidă, brusture, lobodă. Dar în aceste condiţii care este viitorul? Munca în gospodăriile ţărăneşti trebuie continuată din cel puţin din trei motive: Primul este acela că produsele obţinute sunt natural-ecologice atât de apreciate azi. Apoi în acest mileniu al sedentarismului efortul depus în grădina proprie constituie, indiscutabil, o soluţie. Şi nu în ultimul rând respectul pentru acest dar dumnezeiesc şi strămoşesc numit Pământ. Va veni o generaţie care să corecteze acest dispreţ faţă de moştenirea străbunilor?  VASILE BOLBOJA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here