Acasă Economie Centrul Maternal Săftica, modernizat cu fonduri europene

Centrul Maternal Săftica, modernizat cu fonduri europene

DISTRIBUIȚI

Centru Maternal SafticaLucrările de modernizare la Centrul Maternal Săftica au fost finalizate în urma investițiilor realizate de Consiliul Județean Ilfov din fonduri europene (contribuția CJ Ilfov a fost de 2% din totalul sumei, respectiv 56.737 lei). Cele peste 3.5 milioane de lei, la cât s-a ridicat întreaga valoare a proiectului, au fost folosite pentru extinderea corpului clădirii C3, reabilitarea instalaţiilor sanitare şi electrice, reabilitarea termică şi instalarea de panouri solare, reabilitarea tâmplăriei, dotarea cu instalaţii telefonie, internet şi cablu tv.

La conferința de presă care a marcat finalizarea proiectului a participat vicepreședintele CJ Ilfov, Cristina Manicea, care i-a avut alături pe reprezentanții firmelor de construcții și ai furnizărilor de dotări.

Centrul maternal Săftica este o instituţie de asistenţă socială, organizată în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Ilfov, în regim de componenţă funcțională a acesteia, fără personalitate juridică. Centrul furnizeaza servicii sociale de tip rezidenţial, cu titlu temporar, cu găzduire, având rolul de a asigura trecerea perioadei de dificultate a viitoarelor mame şi/sau a mamelor cu copii. Mamele pot fi găzduite pe o perioadă de maximum șase luni. Pe parcursul șederii, acestea beneficiază de asistenţă medicală și îngrijire, suport emoţional și, după caz, consiliere psihologică, reintegrare familială și comunitară.

Beneficiarii acestor servicii sunt gravidele în ultimul trimestru de sarcină lipsite temporar de locuinţă si/sau de sprijinul familiei și mamele cu copii în vârstă de până la trei ani, aflate în dificultate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here