Acasă Economie BRACONIERI PRINȘI DE POLIȚIȘTI PE FONDUL DE VÂNĂTOARE DE LA GRĂDIȘTEA (VIDEO)

BRACONIERI PRINȘI DE POLIȚIȘTI PE FONDUL DE VÂNĂTOARE DE LA GRĂDIȘTEA (VIDEO)

64
0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii ilfoveni au prins în flagrant-delict doi indivizi, în timp ce vânau ilegal animale săbatice, pe fondul de vânătoare din localitatea Grădiștea. Cei doi barbati din Ilfov sunt tată și fiu au fost prinși când loveau puii de animale, pe care îi lăsau sa agonizeze până mureau.

capriorLa sosirea polițiștilor, cei doi au încercat să își asigure scăparea cu un autoturism, fiind, însă, prinși în doar câteva minute, pe raza localității Grădiștea. În urma verificărilor a reieșit faptul că aceștia montaseră, pe fondul de vânătoare, lațuri pentru vânat, cu câteva zile înainte, cu ajutorul cărora au mai fost prinse alte două animale. Administratorii fondului de vânătoare de la Grădiștea, obișnuiți cu braconajul, au montat camere de supraveghere în copaci, iar cei doi au fost filmați în acțiune.

Pentru că în jurul Capitalei sunt 21 de fonduri cinegetice în șase localități – Grădiștea, Popești – Leordeni, Jilava, Măgurele, Dărăști – Ilfov și Corbeanca, mulți indivizi și-au făcut un obicei să vâneze ilegal, majoritatea nefiind prinși de oamenii legii. În ultimul an, 50 de persoane s-au ales cu dosar penal pentru braconaj.

Soluția montării camerelor de luat vederi din copaci este bună, însă trebuie dublată de vigilența și de voința celor care se ocupă de administrarea fondurilor de vânătoare de a-i prinde în flagrant-delict pe cei care vânează ilegal și chinuie animalele. Asta pentru că, de multe ori, chiar cei care se ocupă de paza fondurilor de vânătoare închid ochii la asemenea ”acțiuni”. Depinde foarte mult de cine este vânătorul.

MAI SĂLBATICI DECÂT FIARELE (video)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here