Acasă Info Local Bilet unic de calatorie in Capitala, incepand cu 10 decembrie

Bilet unic de calatorie in Capitala, incepand cu 10 decembrie

DISTRIBUIȚI

Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat intr-o sedinta ”de indata” proiectul de hotarare privind ”privind implementarea pe raza Municipiului București a biletului unic de călătorie Metrorex S.A. – RATB, parte din integrarea tarifară a sistemului de transport public”.

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei: ”Așa cum am afirmat în repetate rânduri, modernizarea transportului public de călători în București este o prioritate pentru acest mandat, iar introducerea titlurilor unice de călătorie, care pot fi folosite atât pe mijloacele de transport ale RATB cât și la metrou reprezintă un pas esențial în această direcție. La recenta întâlnire pe care am avut-o cu domnul ministru al Transporturilor Felix Stroe, am convenit ca aceasta prima etapa a proiectului va fi implementata începând cu data de 10 decembrie”.

Urmeaza abonamentul comun RATB si Metrorex

Firea a mai explicat ca in prima etapa vor fi valabile si abonamentele care au fost deja achizitionate de cetateni, atat de la RATB cat si de la Metrorex, iar in etapa a doua se doreste implementarea unui tichet/abonament unic, cu care sa se poata calatori si cu mijloacele de transport in comun ale RATB, dar si cu metroul.

”Acest proiect face parte din Planul de Dezvoltare Durabila, care a fost aprobat inca de anul trecut de CGMB. Speram ca, dupa implementarea acestui proiect, sa avem, in cel mai scurt timp, si alte proiecte care sa ofere cetatenilor din Capitala un transport public civilizat, predictibil si la standarde europene”

Vor exista 3 tipuri de titluri de călătorie, pe carduri „ultralight”, de unică folosință, după cum urmează:

  1. Bilet unic valabil 60 de minute = 5 lei
  2. Bilet cu 10 călătorii de câte 60 de minute = 34 de lei
  3. Abonament de o zi cu călătorii nelimitate = 17 lei

O mențiune importantă: valabilitatea de o oră a biletelor (călătoriilor) se referă la intervalul dintre prima validare și ultima. Practic, în minutul 59 de valabilitate al biletului se poate începe o nouă călătorie, biletul fiind valabil până la finalizarea acesteia, indiferent de durata ei.

După câteva săptămâni de funcționare în această formulă, se poate lua decizia, în funcție de opiniile călătorilor, modificării intervalului de valabilitate, de exemplu la 90 sau 120 de minute.

Biletele unice vor putea fi achiziționate la toate punctele de vânzare ale RATB și Metrorex, inclusiv la cele automate.

Atât RATB și Metrorex vor continua să vândă abonamente și titluri proprii de călătorie, la fel ca până acum, într-o etapă viitoare urmând a fi integrate și acestea în sistemul unic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here