Acasă Economie Banii și politica

Banii și politica

DISTRIBUIȚI

EFOR a lansat raportul Banii și politica – legăturile dintre achizițiile publice și partidele politice – www.expertforum.ro/raport-banii-si-politica. Raportul analizează în ce măsură fondurile naționale și europene pentru infrastructură sunt politizate sau alocate într-un mod clientelar. De asemenea, aau fost analizate zeci de mii de achiziții și decizii de alocare a fondurilor din programele operaționale Regional, Transport și Mediu, Programul Național pentru Dezvoltare Rurală (alocări pentru perioada de programare 2007 – 2013), precum și proiectele finanțate din bani românești prin Compania Națională de Investiții și Programul Național de Dezvoltare Locală din perioada 2007 – 2016 pentru a identifica dacă firme legate de partide politice sunt marii câștigători ai acestora.

Câteva dintre concluziile cercetării:

Cea mai ridicată valoare a donațiilor către partide s-a înregistrat în 2008 – 2009, iar 36% dintre toate donațiile primite vreodată de partidele politice au mers către Partidul Democrat Liberal.

Deși firmele donează legal către partide, iar sumele se înregistrează în Monitorul Oficial, există o componentă semnificativă de finanțare ilegală a partidelor politice și campaniilor electorale, prin achiziții publice trucate, contracte fictive sau supraevaluate, abuz de resurse publice și numiri clientelare, care pot facilita achizițiile trucate; 1.724 de companii au donat între 2006 și 2015 către partide, 616 au câștigat achiziții publice, iar 303 au semnat contracte cu bani europeni.

Politicienii folosesc poziția publică pentru a strânge bani pentru folosul personal și doar o mică parte ajunge la partid.

Companiile cu suport politic preferă banii românești, întrucât mecanismele de control sunt mai lejere. Cu toate acestea, există vulnerabilități semnificative cu privire la achizițiile publice din bani europeni.

Deși legea nu permite, companiile care au contracte cu statul donează către partidele politice cu mai puțin de 12 luni înainte de ziua alegerilor.

Piața este dominată de companii mari, care au capacitate și resurse; cu toate acestea, istoric vorbind, mare parte dintre ele au crescut datorită legăturilor politice.

Un număr semnificativ dintre firmele din top 30 – 40 ca valori ale contractelor la construcții (Vega 93, Confort, Delta ACM 93, Tancrad, Spedition UMB, Dimar, UTI Group, Iridex Grup Constructii, Cast, Tel Drum, Victor Construct, Selina, Romenergo, Concas, Tehnodomus etc), consultanță (Fichtner Environment, Ramboll South East Europe, Integroup Engineering etc), studii de fezabilitate sau servicii de publicitate (Media Investment Communication, Romair Consulting, Expert One Research etc), finanțate din bani europeni și românești sunt legate direct sau circumstanțial de partide politice sau au dosare penale pentru fraude, evaziune fiscală sau spălare de bani.

În privința banilor românești există indicii conform cărora distribuția fondurilor este direct legată de culoarea politică a partidului de la putere.

Cu privire la condamnări, cele mai frecvente sunt legate de fraude cu fonduri europene și folosirea abuzivă a funcției de conducere într-un partid; din decizii ale instanțelor de judecată în cazuri precum Adrian Năstase, Sorin Frunzăverde sau Florin Popescu reiese cât de puternici sunt liderii politici de la nivel de județ sau de la nivel național și cum folosesc ei întregul sistem instituțional pentru a se mobiliza pentru alegeri (primari, companii, șefi de deconcentrate etc) sub amenințarea privării de fonduri sau pierderii poziției publice.

Câteva dintre principalele riscuri legate de achiziții identificate sunt: conflictele de interese, contractarea sistematică a unor companii de consultanță de către mai multe primării dintr-un județ, persoane din instituții publice (sau care au lucrat în instituții publice) care facilitează câștigarea de contracte, contracte de consultanță supraevaluate sau fictive, diferențe mari între sumele din contract si suma finală, cu costuri adiționale, contracte directe acordate sistematic unor companii cu legături politice, companii cu proprietari reali camuflați (care controlează compania, dar nu figurează în documente), lucrări supraevaluate sau inexistente, studii de fezabilitate refăcute nejustificat sau de tipul copy-paste etc. Bazele de date produse de diferite instituții românești (SEAP, fonduri-ue.ro etc) nu comunică între ele și conțin erori semnificative, care împiedică orice analiză profesionistă.

Raportul a necesitat mai mult timp pentru curățarea și aranjarea bazelor de date decât pentru analiza propriu-zisă. Datele privind finanțarea partidelor sau acționariatul firmelor sunt dificil de obținut sau implică cheltuieli ridicate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here