România a trebuit să facă “salturi istorice” plonjând între cele două mari sisteme politice şi economice prin care a trecut în ultimele secole: capitalismul şi socialismul. Că aşa au vrut “mai-marii lumii”, fără voinţa poporului român. Aşa este atunci când destinul îţi rezervă un loc în geografia şi, la scara istoriei, în vârtejul învolburatei lumi. Nu este poveste, este realitate: românii au rezistat în acest mediu geografic şi istoric, iar astăzi avem o Românie (aproape) de graniţele istorice. Este, ca populaţie şi teritoriu, a zecea ţară europeană, după Rusia, Germania, Franţa, Spania, Anglia, Italia, Turcia, Ucraina şi Polonia. Pe aceleaşi criterii este a şasea din Uniunea Europoeană, după Germania, Franţa, Spania, Italia și Polonia.
Dar această forţare de a crea UE a reuşit să aducă ţările incluse la un, măcar relativ, numitor comun? Nici vorbă! Nu s-au copt premisele unei Europe unite. Nici măcar între ţările dezvoltat-europene. Dovada: a plecat una dintre componentele UE, civilizata Anglie care, pe parcursul istoriei, deşi izolată teritorial de Europa, a fost un adevărat port-drapel al vechiului continent. A creat cel mai mare imperiu colonial din istorie. Ca întindere, în istorie, Imperiul Britanica fost concurat doar de anticul imperiu roman. Dar acesta nu a avut dimensiuni intercontinentale și s-a limitat în a transforma Marea Mediterană şi zonele adiacente într-o Mare Romană…
Să trecem şi la spaţiul nostru balcanic-dâmboviţean, cel despre care marele poet şi filosof român, Lucian Blaga, spunea că are dealuri şi văi rotunjite, “spaţii mioritice”, molcome, precum sufletul românilor.
Dar să abordăm şi un subiect cât se poate de actual: asigurările de tot felul. Desigur, asigurările erau şi pe timpul socialismului sub forma legal-încetăţenită, pentru imobile – ADAS. Sumele erau modice, se plăteau odată cu alte impozite şi nimeni nu era revoltat. Este adevărat că nici avantajele acestei asigurări nu erau reale, atrăgătoare, acoperitoare ale unor eventuale pierderi materiale imobiliare. În unele cazuri, de excepţie, interveneau prompt, propagandistic: partidul, sindicatele, primăriile etc… Şi viaţa mergea înainte. Odată cu implementarea neo-capitalismului a trebuit să creăm şi noi, românii, un sistem de asigurări copiindu-i pe occidentali. Există câteva impedimente. În primul rând, noi, românii, nu avem o educaţie în a ne asigura casele. Educaţie care ţine de istoria noastră. Căci atunci când năvăleau turcii sau tătarii (şi nu numai ei) şi ardeau, pur şi simplu, satele şi cătunele noastre, nu exista nicio despăgubire. Românii ieşeau de prin păduri, codri sau bordeie, coborau din munţi, abandonau ostrovurile lacurilor şi bălţilor, plângeau cu amar şi luau totul de la capăt. Altminteri cine să-i despăgubească?
Din alt punct de vedere, asigurările post-decembriste s-au dovedit a fi un eficient, aproape sigur, mijloc de acumulare primitivă de capital absolut necesară naşterii noilor noştri capitalişti. Fără de care nou născutul capitalism românesc rămâne fără conţinut material. Există şi un alt mare impediment: educaţia cetăţenilor. În Occident această educaţie – pro-asigurări – s-a desfăşurat pe parcursul a sute de ani! Mobilul concret: necesitatea şi avantajele asigurărilor în condiţiile unei vieţi moderne. Pe timpuri erau doar cele (aproape) naturale: incendii, cutremure, alunecări de terenuri. Amintitele invazii străine sau epidemiile erau “date de Dumnezeu”. Astăzi sunt multiple: accidente rutiere, feroviare, aviatice, explozii ale reţelelor de gaze, boli.moderne, incendii provocate de reţelele de curent electric (incredibil de multe!), accidente industriale şi multe, multe altele. Apariţia unei puzderii de societăţi comerciale de asigurări trebuie legată şi de dorinţa unora de câştig rapid, operând într-o ”nişă economică” nedefrişată la începuturile neo-capitalismului românesc. Cine face o educaţie reală, onestă, eficientă pentru ca România să intre, şi în acest atât de important domeniu, în rândul UE? – VASILE BOLBOJA
