Acasă Educatie “Arta de a fi integru” – proiect de educație anticorupție adresat liceenilor...

“Arta de a fi integru” – proiect de educație anticorupție adresat liceenilor din Ilfov

DISTRIBUIȚI

Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.), prin Direcția Anticorupție pentru Municipiul București și Județul Ilfov (D.A.M.B.J.I.), în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului, Asociația Pro Democrația, Inspectoratul Școlar al Județului Ilfov și Primăriile Buftea, Măgurele, Voluntari, Brănești și Vidra din județul Ilfov, derulează, în perioada ianuarie-martie a.c., proiectul de educație anticorupție destinat liceenilor Arta de a fi integru”.

În cadrul proiectului, ofițerii de prevenire ai DGA, în parteneriat cu mai multe licee de pe raza județului Ilfov, vor susține o serie de ore anticorupție, având ca obiectiv principal educarea anticorupție a tinerei generații, promovarea intoleranței față de corupție și formarea unui comportament integru.

Astfel, peste 2.000 de elevi ai unităților de învățământ din localitățile Buftea, Măgurele, Voluntari, Brănești și Vidra își vor însuși informațiile potrivite pentru abordarea unui comportament integru.

Pe timpul activităților, liceenii sunt informați cu privire la necesitatea de a adopta o atitudine pro anticorupție, în sensul de a înțelege că fac parte din generația schimbării, o generație care nu mai tolerează implicarea în acte de corupție.

Dincolo de partea teoretică, în cadrul proiectului, tinerii sunt “provocați” la un concurs structurat pe trei secțiuni: desen/pictură, poezie/eseu, film/foto, în cadrul căruia vor avea libertatea de a ilustra viziunea lor asupra unei lumi corecte, sănătoase, în care își doresc să trăiască.

După analiza și deliberarea juriului, din fiecare liceu vor fi selectate patru mesaje, autorii acestora urmând să participe, cu sprijinul Miniterului Tineretului și Sportului la o tabără tematică, organizată în Complexul Cultural – Sportiv Studențesc Tei, din localitatea Pădureni, județul Covasna.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here