Acasă Educatie Anul școlar 2018 – 2019 va începe la 10 septembrie

Anul școlar 2018 – 2019 va începe la 10 septembrie

DISTRIBUIȚI

Ministerul Educației Naționale (MEN) a organizat miercuri, 7 februarie, o ședinţă a Comisiei de Dialog Social (CDS) în cadrul căreia au fost dezbătute o serie de proiecte ce urmează a fi aprobate în perioada următoare. Principalul subiect aflat pe ordinea de zi a fost draftul ordinului de ministru privind structura anului școlar 2018 – 2019. Cu acest prilej, au fost prezentate punctele de vedere ale Consiliului Național al Elevilor, Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, Federațieie Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”, confederațiilor patronale CONPIROM, CONCORDIA/ACUE și Hermes/Meridian și Ministerului Educației Naționale.

Ascultând argumentele tuturor părților, ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a decis ca, în anul școlar 2018 – 2019, cursurile să înceapă în data de 10 septembrie, iar vacanța de iarnă să fie de 3 săptămâni.

Pe agenda ședinței au mai fost incluse, pentru informare, proiectul metodologiei și calendarului de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2018-2019 și proiectul de metodologie de acordare a gradației de merit. Partenerii sociali ai MEN au fost invitați să transmită în decurs de o săptămână observații și propuneri pe marginea celor două documente. Acestea vor fi analizate în comisiile tehnice și, ulterior, în proxima ședință a Comisiei de Dialog Social. Punctele de vedere și sugestiile care se vor cristaliza în urma acestui demers consultativ vor putea fi incluse în variantele finale ale documentelor anterior menționate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here