Acasă Editorial Anotimpurile anului, vârstele omului

Anotimpurile anului, vârstele omului

DISTRIBUIȚI

 

Există o similitudine între anotimpurile anului şi vârstele omului? Indiscutabil. Creatorul le-a “gândit” în deplină concordanţă pentru că Natura şi Omul sunt supremele sale creaţii. Să începem cu primăvara. Este anotimpul în care natura renaşte de fiecare dată. Ca şi omul în copilărie, urmată de adolescenţă. Numai că, Omul se naşte o singură data. Timpul naşte mereu şi mereu ani şi ani…  Şi oameni, dar aceștia sunt mereu trecători. Ilustrăm anotimpul renaşterii naturii şi al omului cu binecunoscutele versuri ale  lui George Coşbuc: “Dintr-alte ţări, de soare pline / Pe unde-aţi fost şi voi străine / Veniţi, dragi păsări, înapoi / Veniti cu bine”. Sunt versuri care ilustrează, complementar, şi binecunoscuta spitalitate românească.

Dar omul se maturizează, anotimpurile trec şi ele, iar poeţii noştri nu ratează momentul pentru a cânta miezul anului, vara. Şi al maturităţii omului. lustrăm anotimpul cu, nici nu se putea altfel, acea culme a sufletului românesc, Mihai Eminescu, prin sensibila sa poezie, “Sara pe deal”: “Sara pe deal buciumul sună cu jale, / Turmele-l urc, stele le scapără-n cale / Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână, / Valea-i fum, fluiere murmură-n stână..

George Topârceanu ne avertizează: “S-a ivit pe culme Toamna / Zâna melopeelor / Spaima florilor şi Doamna / Cucurbitaceelor.  Aşadar a sosit ea, Toamna. Si odată cu ea şi primele semne de bătrâneţe, cu primele frunze galbene pe care le aşterne, nepăsătoare, în calea noastră. A muritorilor de rând. Căci şi noi suntem un fel de frunze galbene pe drumul vieţii… A sosit rodnica toamnă în care fiecare dintre noi “numără bobocii”. În toamna cea melancolică se măsoară şi recoltele şi anii noştri cei trecuţi. Şi nostalgiile. Recoltele sale bogate asigură trecerea peste încă un an. Şi cum spun ilfovenii noştri, ne asigură  “să ieşim pe iarbă verde”…

Renumitul epigramist, Păstorel Teodoreanu, ne lasă, despre toamnă, surprinzător, pentru eternitatea românească, versuri emoţionante: “Toamna a căzut / Peste parcul mut / Tainicule dor / În zadar te-alint / Trandafirii mor / Visurile mint… /

Dar să nu-l omitem şi pe sensibilul şi prigonitul poet, Vasile Voiculescu, cu al său “Plâns de toamnă”: “Bat lung peste ţară / Reci ramuri de vânt / Şi codrul de ceară / Miroase a sfânt// Vin zile cărunte / Spre văile moi / Se lasă mărunte / Dulci neguri de oi…”

Sosește şi iarna.  Final de an, final de viaţă omenească. Trebuie să fim trişti? Nu! Să ne bucurăm de viaţă, chiar dacă este spre final. Să ne bucurăm că a mai trecut un an. Peste noi, peste vremuri…

Privim melancolic pe fereastră şi admirăm zăpada care acoperă cu albul său imaculat şi pur trecutele necazuri ale anului care ne părăseşte, impasibil, rece. Dar zăpada “albeşte” nu numai sufletul omului ci şi pe cel al naturii. Cum ar fi frunzele moarte căzute şi putrezite în calea noastră de trecători muritori. George Bacovia ne spune poetic: “Te uită cum ninge decembre / Şi focul s-aude cum trosneşte…

Vin colindătorii. Adică urmaşii noştri, cei care de mii de ani ne poartă, dezinvolt, copilăreşte, în miez de iarnă, seminţia uman-românească. “Sculaţi-vă gazde mari / În sara de Crăciun / Că vă vin colindători / În sara de Crăciun / Noaptea pe la cântători / În seara de Crăciun…

Deci a mai trecut un an. Să fim trişti? Nici vorbă! Nişte vorbe înţelepte ne spun că trebuie, la final de an, să ne reconfortăm sufletul pentru anul viitor cu: “Cele bune să se adune / Cele rele să se spele”. Si cele rele ducă-se în pustii. Că nu avem nevoie de ele. În cele din urmă viaţa este un dar dumnezeiesc şi trebuie să-l apreciem şi să-l trăim cu toată dragostea şi înţelepciunea noastră de români trecuţi prin vâltorile istoriei. – VASILE BOLBOJA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here